Potrivit directorului general al OMV Petrom, Christina Verchere, compania a înregistrat progrese semnificative în dezvoltarea proiectului Neptun Deep. Începerea forajului este planificată pentru anul 2025, iar livrarea primelor cantități de gaze naturale este estimată pentru 2027.
OMV Petrom și-a accelerat planurile în domeniul energiei regenerabile
În privința producției de hidrogen, Christina Verchere a indicat că se așteaptă ca Rafinăria Petrobrazi să devină principalul producător regional de combustibili regenerabili până în 2028.
OMV Petrom și-a extins și accelerat planurile și țintele în domeniul energiei regenerabile, având în vedere o capacitate brută de aproximativ 2,5 GW până în 2030. De asemenea, compania și-a crescut obiectivul în mobilitate electrică, planificând să instaleze între 500 și 5.000 de puncte de încărcare electrică până în 2030.
În cadrul unui interviu acordat Agerpres, Christina Verchere a discutat și despre Strategia 2030 a companiei, inclusiv despre achizițiile de parcuri fotovoltaice și despre taxa de solidaritate achitată de OMV Petrom.
Întrebată care este stadiul implementării obiectivelor prevăzute în strategie și dacă au apărut modificări, aceasta a răspuns:
„Strategia 2030 pe care am prezentat-o în decembrie 2021 s-a dovedit rezistentă într-un context fără precedent, cu o volatilitate foarte mare, în care ne-am confruntat cu crize succesive de sănătate şi energie şi tensiuni geo-politice. În pofida acestor perioade turbulente, ne-am îndeplinit cu succes angajamentele, am continuat să mergem mai departe în transformarea noastră şi am continuat să oferim clienţilor noştri gaze naturale, energie electrică şi carburanţi, precum şi produse cu emisii scăzute de carbon.
În mai puţin de trei ani de când am lansat strategia, am realizat multe: am început să dezvoltăm cea mai mare resursă de gaze naturale din UE – Neptun Deep, am pus bazele celui mai mare portofoliu solar şi eolian din România şi am demarat cele mai mari investiţii pentru un transport mai curat, prin producţia de combustibili sustenabili şi reţeaua de încărcare a vehiculelor electrice.
Aceste proiecte majore ne dau încrederea că putem fi lideri ai tranziţiei energetice în România şi SEE şi de a ne menţine ambiţia de operaţiuni Net Zero până în 2050.
Uitându-ne la ceea ce s-a schimbat, este mai degrabă o accelerare a unor proiecte, ceea ce ne-a determinat să stabilim obiective mai ambiţioase pentru 2030. Ne-am extins şi accelerat planurile şi ţintele de energie regenerabilă, ne propunem acum circa 2,5 GW de capacitate brută faţă de mai mult de 1 GW înainte, inclusiv parteneriate.
De asemenea, ne-am crescut obiectivul de mobilitate electrică de la 500 la 5.000 de puncte de încărcare electrică până în 2030. Am mărit distribuţia de dividende la circa 50% din fluxurile noastre de trezorerie din activitatea de exploatare până în 2030, în medie, faţă de cifra 40% pe care o aveam înainte, şi am stabilit un interval anual de 40-70% din fluxurile din trezorerie din activitatea de sub formă de dividende”.
OMV Petrom a alocat 8 miliarde de lei pentru investiții în 2024
Directorul financiar al companiei a anunțat într-o conferință de presă că OMV Petrom a alocat în acest an 8 miliarde de lei pentru investiții, din care 1,5 miliarde de lei sunt destinate tranzacțiilor de achiziții. Întreabtă ce ce alte achiziții ia compania în considerare, Christina Verchere a răspuns:
„Uitându-ne la investiţiile noastre de până acum, în 2022 şi 2023 am cheltuit 1,7 miliarde de euro, mai ales pentru optimizarea activităţilor tradiţionale, în timp ce în 2024 am intrat în cea mai intensă perioadă de investiţii din istoria companiei”.
Aceasta a declarat că planurile lor includ investiții medii de aproximativ 1,7 miliarde de euro pe an, din 2024 până în 2026, și aproximativ un miliard de euro pe an în următorii patru ani. Aceasta reflectă o accelerare comparativ cu planurile anunțate în 2021, datorată în principal progresului proiectelor de energie regenerabilă și electromobilitate.
„Acum, ne construim portofoliul de proiecte dintr-un un mix de proiecte organice şi M&A. Cea mai mare parte din cele 1,5 miliarde de lei e destinată închiderii tranzacţiilor deja anunţate şi aştept cu nerăbdare să avem noutăţi în acest sens”, a mai spus directorul general al OMV Petrom.
Stadiul Proiectului Neptun Deep
Christina Verchere a vorbit, totodată, despre stadiul proiectului Neptun Deep și a dezvăluit dacă mențin estimările privind începerea producției.
Aceasta a subliniat că au înregistrat progrese semnificative în dezvoltarea proiectului lor de referință. Acest proiect este considerat transformator pentru OMV Petrom, dar și pentru România și regiune, datorită rolului său crucial în tranziția energetică și asigurarea securității aprovizionării cu energie.
„După câţiva ani de explorare şi evaluare, am luat decizia finală de investiţie în iunie 2023 şi am intrat în faza de dezvoltare. Toate contractele majore de execuţie au fost atribuite unor companii-cheie care activează la nivel global.
Avem o echipă excelentă, oameni cu înaltă calificare care au realizat cu succes proiecte foarte mari în ape de mare adâncime în toată lumea, în Marea Nordului, Noua Zeelandă, Australia, Golful Mexic”, a adăugat ea.
Potrivit directorului general al OMV Petrom, compania lucrează simultan pe mai multe fronturi, inclusiv în autorizarea și contractarea proiectului, precum și în fabricare, instalare și foraj. Unele activități sunt desfășurate în România, în timp ce altele, cum ar fi fabricarea, au loc în Indonezia și Italia. Prin urmare, există mai multe locații implicate în diverse aspecte ale proiectului.
Compania se așteaptă ca forajul va începe în 2025 și că sunt în grafic pentru a livra primele cantități de gaze naturale în 2027, în cadrul bugetului anunțat inițial de până la 4 miliarde de euro, a mai spus Christina Verchere.