OMV Petrom poate procesa întreaga producţie de ţiţei din țară la Petrobrazi, după modernizarea rafinăriei

Rafinăria Petrobrazi din Ploieşti, deţinută de OMV Petrom, împlineşte astăzi 80 de ani de la înfiinţare, odată cu finalizarea lucrărilor de modernizare a rafinăriei, a anunţat compania petrolieră. Programul de modernizare, derulat timp de patru ani, a necesitat investiţii totale de 600 de milioane de euro. Capacitatea rafinăriei a crescut la 4,2 milioane de tone pe an, astfel că OMV Petrom poate procesa întreaga producţie de ţiţei din România într-o singură rafinărie.

Potrivit companiei, în urma procesului de modernizare, motorina şi kerosenul vor avea o pondere de până la 45% în structura de produse obţinute la Petrobrazi, în timp ce capacitatea de producţie pentru motorină a crescut la 1,5 milioane de tone, de la 900.000 de tone, cât era în 2009. 

Consumul total de energie al rafinăriei se va reduce cu 25%, comparativ cu ceea ce se înregistra în urmă cu cinci ani, în urma finalizării programului de modernizare. Operaţiunile din faza finală a procesului de modernizare a rafinăriei au implicat circa 5.000 de oameni, conform datelor companiei. 

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Economiei, Departamentul pentru Energie, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea deţine 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber pe Bursa de Valori Bucureşti /BVB/. 

În ultimii nouă ani, investiţiile pentru modernizarea şi consolidarea OMV Petrom s-au ridicat la circa 10 miliarde euro.

 

Sursa: Agerpres