Potrivit rezultatelor financiare transmise vineri, 28 aprilie, Bursei de Valori Bucureşti, OMV Petrom a înregistrat în primul trimestru al anului în curs un profit net de 1,481 miliarde lei. Totodată, grupul estimează pentru acest an o creştere a investiţiilor cu aproximativ 70%, în România.
OMV Petrom a înregistrat în primul trimestru al anului în curs un profit net de 1,481 miliarde lei, cu 15% mai mic faţă de perioada similară din 2022, pe fondul scăderii preţurilor internaţionale pentru ţiţei şi gaze.
Profit de aproximativ 1,5 miliarde de lei în T1 pentru OMV Petrom
„Rezultatele noastre pentru primul trimestru al acestui an sunt influenţate de scăderea preţurilor internaţionale pentru ţiţei şi gaze, de la nivelurile record înregistrate în 2022.
Profitul net în primul trimestru din 2023 a fost de aproximativ 1,5 miliarde lei, cu 15% mai mic, în timp ce investiţiile s-au ridicat la aproximativ 1 miliard lei, în creştere cu 52% faţă de anul precedent”, a declarat Christina Verchere, directorul general al OMV Petrom.
În primele trei luni ale acestui an, veniturile din vânzări au atins 9,473 miliarde de lei, faţă de 11,898 miliarde de lei înregistrate în trimestrul întâi al anului trecut.
Potrivit acesteia, decizia finală de investiţii pentru Neptun Deep este aşteptată la jumătatea anului 2023, dacă toate condiţiile prealabile sunt îndeplinite.
„Continuăm să susţinem nevoia unui mediu fiscal şi de reglementare stabil şi previzibil, care este fundamental pentru a asigura investiţii viitoare”, a adăugat ea.
La nivelul grupului, rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale a fost de 2,1 miliarde lei, mai mic cu 7%, susţinut de o performanţă operaţională bună, care a contrabalansat parţial impactul preţurilor mai mici la mărfuri, în contextul numeroaselor intervenţii de reglementare.
Producția a scăzut cu 4,1%
Pe segmentul Explorare şi Producţie, rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale a fost de 985 milioane de lei, comparativ cu 1,106 miliarde lei în T1/22, în principal din cauza preţurilor mai mici ale ţiţeiului şi gazelor naturale, precum şi a scăderii volumului de vânzări.
Producţia a scăzut cu 4,1%, în principal din cauza declinului natural, parţial contrabalansat de contribuţia reparaţiilor capitale la sonde şi a sondelor noi.
Costul de producţie a crescut uşor, cu 2%, la 14,5 dolari/bep, în principal din cauza scăderii producţiei disponibile pentru vânzare, parţial contrabalansată de cursul de schimb favorabil.
În sectorul Rafinare şi Marketing, rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale a fost de 616 milioane de lei, similar cu T1/22, întrucât marjele de rafinare mai mici au fost contrabalansate, în mare măsură de performanţa mai bună a canalelor de vânzări.
Pe segmentul Gaze şi Energie, rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale s-a situat la 723 milioane lei, similar cu T1/22, susţinut în principal de marjele solide pentru gazele naturale extrase din depozitele de înmagazinare şi tranzacţiile cu energie electrică în afara României.
S-au înregistrat volume de vânzări de gaze naturale cu 3,3% mai mari, în contextul unui declin estimat al consumului de 13% faţă de T1/22, datorită portofoliului rezilient de clienţi, precum şi vânzărilor către piaţa reglementată şi către clienţii în furnizare de ultimă instanţă.
Creștere a investițiilor cu 70% în România
Potrivit datelor BVB, grupul OMV Petrom estimează pentru acest an o creştere a investiţiilor cu aproximativ 70%, în România, până la circa 6 miliarde de lei, cu sume mai mari dedicate în principal proiectului Neptun Deep, accelerării proiectelor cu emisii de carbon reduse şi zero, precum şi reviziei planificate a rafinăriei Petrobrazi.
„Valoarea investiţiilor este estimată să crească la circa 6 miliarde lei, cu aproximativ 70%, cu investiţii mai mari dedicate în principal proiectului Neptun Deep, accelerării proiectelor cu emisii de carbon reduse şi zero, precum şi reviziei planificate a rafinăriei Petrobrazi.
Investiţiile necesită un mediu de reglementare şi fiscal previzibil şi stabil. (2022: 3,6 miliarde lei). Ne aşteptăm să generăm un flux de trezorerie extins înainte de plata dividendelor pozitiv, dar în scădere faţă de cel din 2022, ca urmare a investiţiilor în creştere (2022: 8,2 miliarde lei)”, se menţionează în document.
Potrivit raportului, se preconizează că preţul mediu al ţiţeiului Brent va fi peste 80 de dolari/bbl, faţă de 101 dolari/bbl, în 2022.
În România, cererea de produse petroliere în comerţul cu amănuntul va creşte uşor faţă de anul trecut, iar cea pentru gaze naturale şi electricitate ar urma să scadă.
Pe partea de Explorare şi Producţie, datele incluse în raportul de activitate al OMV Petrom relevă faptul că, la nivel de producţie, se estimează a fi în jurul a 110.000 bep/zi, cu excepţia posibilelor vânzări de active (2022: producţie de 119.000 bep/zi).
2,9 miliarde de lei vor merge către forarea a circa 55 de sonde noi
În investiţii, circa 2,9 miliarde de lei (incluzând Neptun Deep) vor merge către forarea a circa 55 de sonde noi şi sidetrack-uri, respectiv în realizarea a circa 450 de reparaţii capitale la sonde.
De asemenea, vânzările totale de produse rafinate sunt estimate a fi uşor în scădere faţă de cele din 2022, de la 5,5 milioane de tone, ca urmare a producţiei mai mici cauzate de revizia rafinăriei. În acelaşi timp, vânzările cu amănuntul ar urma să crească uşor, în 2023 comparativ cu anul precedent.
Grupul OMV Petrom a înregistrat, în primul trimestru al anului în curs, un profit net de 1,481 miliarde lei, cu 15% mai mic faţă de perioada similară din 2022, pe fondul scăderii preţurilor internaţionale pentru ţiţei şi gaze, conform rezultatelor financiare neauditate transmise vineri Bursei de Valori Bucureşti.
În prezent, acţionarii români deţin peste 40% dintre acţiunile OMV Petrom (din care statul român, prin Ministerul Energiei – cu 20,7%, iar 21,7% sunt deţinute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500.000 de investitori individuali şi alte entităţi româneşti).