Acțiunile OMV Petrom s-au prăbuşit miercuri cu 5,6%, deprecierea fiind echivalentă cu şteregerea a 1,46 miliarde lei (440 milioane dolari) din valoarea de piaţă a companiei, după ce în piață au apărut semnale că Fondul Proprietatea ar putea vinde încă un pachet semnificativ din SNP.
În jurul orei 10:50, acțiunile OMV Petrom (SNP) scădeau deja cu 4,77%, până la 0,4550 lei, pe un volum semnificativ în valoare de 4,7 milioane lei.
Până la finalul şedinţei, scăderea OMV Petrom s-a adâncit la 5,6%, până la 0,4511 lei, pe o lichiditate de 16,84 milioane lei (3,78 milioane euro), a treia cea mai mare din piaţă după Romgaz şi Fondul Proprietatea.
Practic, capitalizarea OMV Petrom a coborât miercuri de la 27,01 miliarde lei, la 25,55 miliarde lei.
În această perioadă, Fondul Proprietatea are nevoie de lichidități pentru a-și încheia programul uriaș de răscumpărare, în valoare de 600 milioane lei, care vizeaza achiziția de 600 milioane de acțiunii proprii la prețul de 1 leu.
Mâine se încheie oferta publică de cumpărare de la Fondul Proprietatea, în cadrul căreia au fost subscrise deja de aproape 7 ori mai multe acțiuni.
În luna mai, FP a vândut în cadrul unui aranjament privat 1,1% din acțiunile OMV Petrom, deși anterior anunțase că are în plan vânzarea a 1,77%.