OMV Petrom şi-a diminuat producţia în T1 cu 13% pentru ţiţei şi cu 12% pentru gaze, în principal din cauza declinului natural al zăcămintelor, însă la preţuri în creştere, informează Ziarul Financiar, citat de Mediafax.
Potrivit raportului aferent indicatorilor tehnici ai producţiei Petrom, publicat vineri dimineaţă la Bursa de la Bucureşti, preţul mediu realizat pentru petrolul Brent în primul trimestru din 2022 a fost de 80,34 dolari pe unitate. El este în creştere cu 58% faţă de T1/2021 şi cu 15% faţă de ultimul trimestru din 2021.
Producţia totală de hidrocarburi a Petrom a scăzut cu 13% la aproximativ 121.000 de barili echivalent petrol pe zi (BEP), arată datele Petrom. Volumul total de vânzări a fost de 116.500 BEP, minus 11%.
Vânzările de gaze către terţi au scăzut cu 8,5% faţă de T1/2021 la 11,65 TWh în timp ce producţia netă de energie de la Brazi s-a diminuat de la 1,18 TWh la 0,99 TWh.
Decizia luată de grupul austriac OMV
Amintim că, potrivit agenției de presă APA, în cursul dimineții de vineri, grupul austriac OMV a anunţat că a luat decizia de a-și ajusta cu două miliarde de euro valoarea activelor sale din cauza retragerii din proiectul gazoductului “Nord Stream 2”. Totodată, un alt factor care a stat la baza deciziei a fost reprezentat de activitățile sale din Rusia după debutul invadării Ucrainei, arată sursa citată.
Menționăm faptul că, în luna martie, OMV Petrom anunța că Rusia nu va mai una din regiunile sale cheie, alăturându-se altor mari companii energetice occidentale care au decis să se retragă din Rusia.
Ce s-a întâmplat cu producția în primul trimestru
Acum însă, o altă mișcare neașteptată a venit. Conform anunțului făcut de grupul austriac, OMV a recurs la o depreciere de un miliard de euro în legătură cu proiectul gazoductului Nord Stream 2, care a fost oprit de autorităţile de la Berlin.
În același timp, au mai fost decise și o serie de ajustări ale valorii contabile la două entităţi ruseşti prin intermediul cărora OMV deţine o participaţie de 24,99% la zăcământul de gaze Yuzhno Russkoye din Rusia, ceea ce înseamnă o lovitură suplimentară de un miliard de euro.
Aceste deprecieri vor fi incluse în rezultatele financiare pe primul trimestru, care urmează să fie date publicităţii în data de 29 aprilie.
Tot vineri, OMV a mai prezentat și o serie de date referitoare la producție. Potrivit sursei citate, producția grupului de hidrocarburi a scăzut în primul trimestru al acestui an, până la 457.000 de barili echivalent petrol pe zi, de la 491.000 barili echivalent petrol pe zi în ultimul trimestru al anului trecut.