TRANZACȚIE: OMV preia activele Shell din Noua Zeelandă cu 578 milioane de dolari

Grupul petrolier anglo-olandez Shell a anunţat joi seară vânzarea activelor sale upstream din Noua Zeelandă către grupul austriac OMV, proprietarul OMV Petrom, pentru 578 milioane de dolari, informează Reuters, citat de Agerpres.

„Anunţul de astăzi marchează un nou pas în procesul de remodelare şi simplificare a companiei noastre”, a declarat directorul diviziei Integrated Gas & New Energies de la Shell, Maarten Wetselaar.

Acordul anunţat joi include participaţiile deţinute de Shell la proiectele mixte Maui, Pohokura şi Tank Farms. După finalizarea tranzacţiei, angajaţii Shell Taranaki şi Shell New Zealand vor deveni parte a companiei OMV New Zealand.

„Această achiziţie este un pas important în transformarea Australasiei într-o regiune cheie, în linie cu strategia noastră”, a declarat la rândul său directorul OMV, Rainer Seele.

Shell a încheiat acorduri pentru a vinde active în valoare de 25 miliarde de dolari, în conformitate cu un program pe trei ani care prevede vânzarea unor active în valoare de 30 de miliarde de dolari până la finele lui 2018, program demarat după preluarea BG Group în 2016. 

În ceea ce priveşte OMV, la începutul acestei săptămâni grupul austriac şi-a prezentat noua sa strategie conform căreia, până în 2025, profitul operaţional ar urma să se majoreze cu 70% până la peste cinci miliarde euro, datorită achiziţiilor externe, extinderii activităţilor de rafinare şi unor noi reduceri de costuri. OMV a alocat un buget de 10 miliarde de euro pentru achiziţii până în anul 2025. Pe lângă bugetul pentru achiziţii, OMV vrea să investească între 2 şi 2,5 miliarde de euro anual între 2018 şi 2025 pentru explorare, rafinare şi procesare de ţiţei şi gaze naturale într-un mod cât mai modern şi mai eficient posibil.

Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%, în timp ce Ministerul Economiei deţine un pachet de 20,64% din acţiuni, iar Fondul Proprietatea 20,11%. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Upstream (Explorare şi Producţie), Downstream Oil (Rafinare şi Marketing), Downstream Gas (Gaze şi Energie).
Sursa: Agerpres