OMV va rămâne în Libia, dar îşi acoperă riscurile cu activele din România şi Norvegia

Grupul petrolier austriac OMV este decis să continue operaţiunile din Libia, în pofida conflictului care a afectat producţia petrolieră şi a determinat unele companii să abandoneze proiectele pe care le avea în ţara nord africană, a declarat, marţi, pentru Reuters directorul OMV, Gerhard Roiss.

‘Suntem activi în Libia de mulţi ani şi estimăm că vom continua să fim activi în Libia şi în viitor’, a declarat Gerhard Roiss.

Potrivit acestuia, producţia realizată de OMV în Libia (echivalentă cu 10% din producţia totală a grupului) a revenit la normal. El a adăugat că încă ‘nu poate spune cum va fi mâine’.

Roiss a mai spus că OMV a decis să-şi constituie o a doua regiune cheie în Norvegia şi Marea Nordului, pe lângă operaţiunile din România şi Marea Neagră, în ideea de a face faţă volatilităţii din alte regiuni.

‘Ambele sunt ţări stabile şi, împreună, ne oferă marja de manevră necesară pentru a fi activi pe pieţe precum Libia’, a subliniat Roiss, adăugând că OMV va putea să ofere o nouă estimare cu privire la zăcămintele de gaze descoperite în Marea Neagră în a doua jumătate a anului următor.

În luna februarie a anului trecut, ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited (EMEPRL), o subsidiară a ExxonMobil Corporation, şi OMV Petrom au anunţat o descoperire semnificativă de gaze naturale la sonda Domino -1, situată în blocul Neptun. Potrivit OMV, Sonda Domino -1 a întâlnit o acumulare de gaze naturale de 70,7 metri, estimările preliminare evaluând acumularea la 42 până la 84 miliarde metri cubi.

În ultimul an, OMV a început să investească masiv în activităţile de explorare şi producţie, reducându-şi, însă, operaţiunile de retail. Compania şi-a vândut benzinăriile din Bosnia şi Croaţia şi, în prezent, poartă discuţii vizând vânzarea participaţiei de 45% pe care o deţine la rafinăria Bayernoil din Germania.

‘Nu exclud să ajungem la un acord în acest an’, a declarat Roiss, adăugând că există mai multe părţi interesate.

Gerhard Roiss a mai spus că regiunile în care OMV are activităţi de retail, din Bavaria şi până în Turcia, îşi revin în termeni de creştere economică şi că se aşteaptă ca această revenire să continue.

Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Produse Petrochimice, Marketing, Gaze Naturale şi Energie.

SURSA: Agerpres