Cert este că șeful PSD, pe lângă negarea evidenței – faptul că Guvernul poftește la aceste fonduri aflate în administrare privată – încerca să ne inducă ideea că banii aceștia, cotizați cu nume prenume și CNP în speranța unei bătrâneți mai ușoare, nu sunt ai celor care i-au muncit. Nu mică mi-a fost mirarea când am aflat în altă emsiune, de astă dată din gura fostului președinte PSD, Victor Ponta, explicații extrem de clare și pertinente despre ce este și ce nu este al statului din fondurile de pensii. Explicații care îl contraziceau 100% pe Dragnea.
Banii din pilonul II sunt ai persoanelor care i-au depus. Ei nu se duc către stat pentru plătirea pensionarilor, ci merg către economie și investiții. Faptul că mare parte din aceste fonduri sunt atrase tot la buget, prin titluri de stat, este o altă poveste. În acest fel, țara se împrumută de la proprii ei cetățeni și plătește dobânzi pentru acest privilegiu. Este o mare diferență între a-i lua cuiva banii în schimbul promisiunii că vei face ce vei putea pentru el la bătrânețe și a întocmi un contract ferm cu acea persoană, în schimbul unor servicii clar cuantificate și girate de niște profesioniști. Aceasta este și rațiunea existenței acestui așa numit Pilon II de pensii. De-a lungul timpului, s-a constatat că politicienii, indiferent de culoarea lor, sunt extrem de tentați să gândească doar pe termen scurt, mai precis pe termenul propriului mandat. Așa a apărut ideea existenței unor fonduri care sunt colectate de la toți salariații, prin lege, dar care nu sunt oferite direct politicienilor, întru cheltuială. Instituții financiare cu reputație bună intermediază relația dintre guvernanți și banii contribuabililor. În acest fel, o serie de rigori vor crește probabilitatea ca oamenii să se bucure cu adevărat la bătrânețe de o parte din roadele muncii lor de la tinerețe. Riscul apariției vreunui ministru de finanțe „creativ” și al unui prim ministru iresponsabil va fi fost astfel eliminat din ecuația viitorilor pensionari.
Recenta declarație a lui Liviu Dragnea trebuie citită în aceeași cheie precum mai vechea „proprietatea privată e un moft” a lui Ion Iliescu. Acești oameni fac dovada că pur și simplu nu pot respecta existența unor drepturi inalienabile ale omului normal. Pentru ei, totul este parte a unui joc pentru putere și orice poate fi justificat prin cuvinte de către cel care are megafonul mai mare. „Ciocu mic și joc de glezne” este singurul privilegiu al celor rămași în afara arcului Puterii. Fenomenul „Belina” nu este decât rodul acestui tip de raționament al bolnavilor de totalitarism. Ce nevoie să ai de proprietâți aflate oficial pe numele tău dacă te poți bucura de uzufructul lor oricând ai chef? O singură pricepere este necesară într-o asemenea circumstanță. Să nu uiți să împarți din beneficii cu cei care fură cot la cot cu tine. Până și hoții trebuie să aibă un strop de onoare. Sau, dacă te afli la guvernare, ești scutit?
CLAUDIU ȘERBAN,
director editorial Capital
