Piaţa avocaturii de business a mers, în primul an de la aderare, cu motoarele turate la maximum, toate firmele înregistrând creşteri atât ale cifrelor de afaceri, cât şi ale numărului de avocaţi. Anul 2008 se anunţă însă «furtunos».

Începutul anului a consemnat „mişcări de trupe“ la câteva din principalele case de avocatură, recordul de promovări fiind deţinut de Ţuca Zbârcea & Asociaţii, unde 15 avocaţi au obţinut titlul de parteneri. „Numărul nu este câtuşi de puţin exagerat, având în vedere dimensiunea echipei de avocaţi şi angajaţi ai firmei, complexitatea şi anvergura proiectelor gestionate, numărul total al clienţilor şi cifra de afaceri generată de firma noastra“, explică Gabriel Zbârcea, managing partner al firmei. „Am urmărit consolidarea unor departamente specifice, precum litigiile şi arbitrajul internaţional, concurenţa, real estate, M&A (fuziuni şi achiziţii – n.r.)“, continuă acesta.

O piaţă în creştere cu 15% – 20% pe an

Fără îndoială că firmele de avocatură, fiind primele care iau contact cu oportunităţile de afaceri, sunt şi primele care au resimţit efectele aderării la UE. Iar acestea sunt, în opinia şi pentru afacerile breslei, benefice. „Ca aproape orice nou-venit, România s-a aflat în centrul atenţiei mediului de afaceri şi sociopolitic atât la nivel european, cât şi mondial“, spune Ion Nestor, partener coordonator al Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP). „Investitorii au valorificat oportunităţile oferite de economia românească, adeverind astfel predicţiile optimiste de la începutul anului. Imobiliarele au explodat, fuziunile, achizitiile şi finanţările s-au desfăşurat în ritm alert, o nouă privatizare de anvergură, Automobile Craiova, a fost finalizată cu succes“.

Tranzacţiile au influenţat piaţa de avocatură, determinând intensificarea cererii, ridicarea gradului de sofisticare şi diversificarea serviciilor. Concurenţa dintre firme a crescut, iar piaţa s-a dezvoltat şi s-a maturizat. Astfel, a apărut necestitatea extinderii competenţelor şi a specializării. „Ca urmare a intrării în UE, putem remarca începutul specializării avocaţilor în tranzacţii care ţin de concurenţă, fonduri structurale sau proprietate intelectuală“, completează Anda Todor, partener la casa de avocatură internaţională Salans.

Potrivit estimărilor, piaţa serviciilor de avocatură a atins anul trecut aproximativ 120 de milioane de euro, în creştere cu 10% – 15%, însă alţi avocaţi avansează procente mai mari. „Apreciem că piaţa a avut o creştere de cel puţin 25% – 30%“, spune Sebastian Guţiu, managing partner al Schoenherr. Acesta a preluat funcţia de coordonator al biroului de la Bucureşti al casei de avocatură austriece de la Markus Piuk, care a devenit equity partner şi va coordona echipa de M&A din Europa Centrală şi de Est, proiectele regionale de infrastructură şi cele din domeniul energetic, precum şi birourile din Belgrad şi Sofia.

Avocaţii se aşteaptă ca 2008 să aducă un număr suplimentar de investitori străini în România şi, în primul rând, mari corporaţii internaţionale, „inclusiv mari fonduri de investiţii, care până acum au stat în aşteptare“, spune Gheorghe Muşat, partener la Muşat şi Asociaţii, firmă ce estimează în acest an o cifră de afaceri de 15-16 milioane de euro. „Acest lucru mi se pare cel mai important şi, indiscutabil, va avea un impact pozitiv asupra pieţei avocaţiale. Întrevăd că 2008 va fi anul în care un grup de trei-patru firme româneşti de avocatură se vor detaşa de restul competitorilor, instalându-se decisiv în top“. Muşat estimează că piaţa avocaturii va ajunge în acest an la 150 milioane de euro.

În opinia lui Florian Niţu, managing partner la Popovici Niţu şi Asociaţii, firmă care a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 6,8 milioane de euro, piaţa va ajunge la 200 de milioane de euro în acest an şi va mai creşte cu 15%-20% pe an. „Sunt toate premisele ca acest trend să se menţină pe termen mediu“, spune el. „Evident, vor fi zone de practică în care se vor constata anumite corecţii atrase de supraestimările anterioare, precum real estate, dar şi zone în care vor fi creşteri peste medie (infrastructura şi proiecte greenfield)“.

Întrebarea anului va rămâne însă: vin sau nu vin marile case internaţionale de avocatură în România? În opinia Andei Todor de la Salans, firmele internaţionale vor continua expansiunea în România, însă ea nu exclude şi fuziuni, preluări sau chiar divizări.

„Zona fierbinte o constituie aşa- zisa linie a doua, formată din companii cu 10-15 până la 30 de avocaţi şi având cifra de afaceri anuală de unu pâna la trei milioane de euro. Aici vor fi intrările de firme străine“, nuanţează Florian Niţu.

Ion Nestor se arată mai sceptic. „Până de curând, consideram ca foarte probabilă intrarea unor noi jucători. Însă, evoluţia sincopată a pieţelor financiare internaţionale şi modul în care au reacţionat până acum pieţele locale mă fac să introduc în ecuaţie şi un grad de îndoială“, conchide acesta.

87-10351-18_floriannitu_04.jpg«Vor fi zone în care se vor constata anumite corecţii, atrase de supraestimările anterioare.»
Florian Niţu, managing partner Popovici Niţu şi Asociaţii

87-10352-18_ionnestor_04.jpg«Nu e exclus să asistăm la mişcări majore, poate chiar fuziuni între firmele de avocatură mari.»
Ion Nestor, partener coordonator NNDKP

87-10353-18_musat_04.jpg«2008 va fi anul în care firmele româneşti îşi vor consolida dominaţia.»
Gheorghe Muşat, partener, Muşat şi Asociaţii

CEI MAI TARI

Potrivit Chambers and Partners, una dintre cele mai mari companii de consultanţă pe servicii de avocatură din lume, firmele din România s-au dezvoltat vizibil anul trecut, în timp ce sectorul legal „se ridică, pe zi ce trece, la standardele UE“. Sectorul imobiliar, precum şi preluările au adus cele mai mari venituri în buzunarele firmelor. În creştere este şi numărul avocaţilor specializaţi pe litigii.

87-10354-18mediudeafaceri04.jpg