Reprezentanţii Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) susţin că activitatea biroului din Bucureşti, unde foarte multe dosare aşteaptă să fie soluţionate, va fi deblocată în următoarele două luni, după ce atribuţiile judecătorilor delegaţi au fost preluate de directorul unităţii. La 14 ianuarie a intrat în vigoare OUG 116/2009 privind activitatea de înregistrare a cererilor la Registrul Comerţului, potrivit căreia soluţionarea cererilor de înregistrare trec
Reprezentanţii Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) susţin că activitatea biroului din Bucureşti, unde foarte multe dosare aşteaptă să fie soluţionate, va fi deblocată în următoarele două luni, după ce atribuţiile judecătorilor delegaţi au fost preluate de directorul unităţii.
La 14 ianuarie a intrat în vigoare OUG 116/2009 privind activitatea de înregistrare a cererilor la Registrul Comerţului, potrivit căreia soluţionarea cererilor de înregistrare trece, pe termen determinat, de şase luni, din competenţa judecătorului delegat în cea a directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal şi/sau persoanei sau persoanelor desemnate de către directorul general al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.
Au rezolvat 3.300 de cereri într-o zi
„În acest context, conducerea ONRC a dispus o serie de măsuri interne în vederea implementării noii proceduri, care au vizat în primul rând rezolvarea cât mai rapidă a dosarelor restante la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti (ORC –TB). În data de 14 ianuarie 2010, la ORC-TB au fost soluţionate 3.300 de cereri, din totalul de 11.565 de cereri rămase nesoluţionate la data intrării în vigoare a actului normativ şi au fost pregătite în vederea eliberării un număr de 6.000 de documente corespunzătoare cererilor soluţionate în perioada 4-13 ianuarie 2010”, se arată într-un comunicat al ONRC.
Reprezentanţii Oficiului menţionează că la nivel naţional activitatea se va desfăşura în mod normal, asigurându-se activitatea de verificare şi înregistrare a cererilor, cât şi activitatea de soluţionare a acestora de către directorul sau directorul adjunct al oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale şi, în funcţie de volumul activităţii, de către persoane desemnate prin decizia directorului general.
„Conducerea ONRC preconizează că în Capitală situaţia va reveni la normal în cel mult două luni”, se precizează în comunicat.
Există termene şi pentru martie 2011
Ministerul Justiţiei, în a cărui subordine este ONRC, a anunţat săptămâna trecută într-un comunicat că ordonanţa de urgenţă a fost adoptată pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă Oficiul, pe rolul acestei instituţii existând foarte multe solicitări ale agenţilor economici adresate judecătorului delegat, care nu pot fi rezolvate din cauza limitării numărului de dosare.
Astfel, până în prezent la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au fost înregistrate şi nesoluţionate 16.946 de cereri de înregistrare, iar termenele de soluţionare sunt până la data de 8 februarie 2010 pentru autorizări şi 9 martie 2011 pentru modificări ale actelor constitutive, preciza Ministerul Justiţiei.