Numărul obiectelor de activitate potrivit Nomenclatorului CAEN, precum şi numărul angajaţilor pe care îi poate avea o persoană fizică autorizată (PFA) sau o întreprindere individuală (II) se vor limita începând luni, se arată într-o informare publicată pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
"Potrivit Legii nr. 182/2016 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I în data de 19.10.2016), se modifică modul de înregistrare şi de funcţionare a persoanelor fizice autorizate (PFA), întreprinderilor individuale (II) şi întreprinderilor familiale (IF). Principalele modificări vizează numărul maxim de angajaţi şi numărul activităţilor pe care PFA/II le pot avea în obiectul de activitate. Astfel, art. 16 alin. (1) prevede că "PFA poate avea în obiectul de activitate cel mult 5 clase de activităţi prevăzute de codul CAEN", în timp ce art. 24 alin. (1) stipulează că "întreprinderea individuală poate avea în obiectul de activitate cel mult 10 clase de activităţi prevăzute de codul CAEN", menţionează sursa citată.
În ceea ce priveşte numărul de angajaţi, art. 17 alin. (1) prevede că "PFA poate desfăşura activităţile pentru care este autorizată singură sau împreună cu cel mult 3 persoane angajate de aceasta, în calitate de angajator cu contract individual de muncă încheiat şi înregistrat în condiţiile legii".
Întreprinderea individuală poate angaja cel mult 8 salariaţi, terţe persoane, cu contract individual de muncă încheiat şi înregistrat în condiţiile legii şi poate stabili relaţii contractuale, în condiţiile legii.
"Persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale vor solicita oficiului registrului comerţului competent modificarea, în mod corespunzător, a menţiunilor din registrul comerţului în termen de 2 ani de la intrarea în vigoare a legii. Potrivit alin. 4, modificarea menţiunilor referitoare la obiectul de activitate şi emiterea noilor certificate de înregistrare se realizează, pe baza cererii, de oficiul registrului comerţului, cu titlu gratuit", informează ONRC. Agerpres