ONU: Aproape 9 milioane de persoane au fugit din Ucraina de la invazia rusă
Aproape 9 milioane de persoane au părăsit Ucraina de la invazia lui Vladimir Putin, a anunțat agenția ONU pentru refugiați, în timp ce guvernatorul din Donețk a făcut apel la civilii aflați încă în regiune să fugă.
În contextul în care Rusia își intensifică ofensiva în estul țării, autoritățile ucrainene lansează apeluri tot mai puternice pentru ca oamenii să fugă cât mai pot din zonele de pe linia frontului.
Agenția ONU pentru refugiați a anunțat miercuri că 8,793 de milioane de persoane au părăsit Ucraina începând cu 24 februarie, în timp ce guvernatorul din Donețk, Pavlo Kyrylenko, a îndemnat cei 350.000 de locuitori ai regiunii să fugă, în contextul în care au fost raportate noi morți și răniți.
Donețk este ultima provincie din estul Ucrainei aflată parțial sub controlul Kievului. Rapoartele au sugerat miercuri că cel puțin șapte civili au fost uciși în bombardamentele rusești din ultimele 24 de ore, iar 25 ar fi fost răniți.
Kyrylenko a declarat că două persoane au murit în Avdiivka, orașul central al regiunii, în timp ce au fost raportate decese și în Sloviansk, Krasnohorivka și Kurakhove.
„Destinul întregii țări va fi decis de regiunea Donețk”, a declarat Kyrylenko. „Odată ce vor fi mai puțini oameni, vom putea să ne concentrăm mai mult asupra inamicului nostru și să ne îndeplinim sarcinile principale”.
Ultimul obiectiv al lui Vladimir Putin
După ce a declarat victoria în provincia Lugansk, Putin și-a fixat ca ultim obiectiv public „eliberarea” regiunii Donbas de est, formată din Lugansk și Donețk, dar forțele sale continuă să se confrunte cu o rezistență puternică, scrie The Guardian.
Guvernatorul din Lugansk, Serhiy Haidai, a declarat miercuri că rezistența continuă în satele din jurul orașului Lysychansk, unde au rămas 15.000 de civili.
Pe Telegram, Haidai a spus: „Videoclipurile de astăzi de la Lysychansk sunt dureroase de privit.” El a acuzat trupele lui Putin că se angajează într-o politică de pământ pârjolit, „arzând și distrugând tot ce găsesc în calea lor”.
„Rușii avansează, în primul rând datorită faptului că sunt superiori în materie de artilerie, cu care distrug orașele și pozițiile de apărare … Rușii au plătit un preț ridicat, dar regiunea Luhansk nu este capturată în totalitate de armata rusă. Unele așezări au fost deja invadate de fiecare parte de mai multe ori”, a mai spus acesta.
Ministerul britanic al Apărării a declarat că bătălia pentru Sloviansk, în Donețk, va fi probabil următoarea confruntare cheie, în condițiile în care forțele rusești s-au apropiat la mai puțin de 16 km de oraș.