Dacă țările nu vor redefini prioritățile în ceea ce privește schimbările climatice care devin tot mai alarmante, atunci lumea se va confrunta cu o catastrofă, a afirmat secretarul general al Organizației Națiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres pentru BBC News.
Țările membre ONU se vor întâlni pentru a discuta despre progresele în favoarea schimbărilor climatice
„A existat o tendință de a pune schimbările climatice pe plan secundar. Dacă nu vom reuși să inversăm tendința actuală, vom fi condamnați”, a mai adăugat Guterres.
Șeful ONU a făcut declarațiile cu privire la prioritizarea acțiunilor în favoarea climei înaintea unei importante conferințe în acest sens, care s-a desfățurat în Egipt. Reprezentanții țărilor membre se vor întruni pentru a discuta despre progresele cu privire la combaterea schimbărilor climatice.
Aduceți din nou schimbările climatice în centrul dezbaterii internaționale!
Antonio Guterres a mai afirmat că problemele actuale la nivel mondial, cum ar fi inflația, invazia Rusiei în Ucraina și prețurile ridicate la energie și alimente, distrag atenția guvernelor. „Aduceți din nou schimbările climatice în centrul dezbaterii internaționale”, a îndemnat oficialul.
Șeful ONU a evidențiat faptul că liderii nu ar trebui să renunțe la obiectivele primordiale, cum ar fi menținerea creșterii temperaturii globale la 1,5 C pentru a evita cele mai grave efecte ale schimbărilor climatice.
Liderii lumii se vor întâlni la Sharm el-Sheikh pentru a discuta despre obiectivele în domeniul schimbărilor climatice
De asemenea, Guterres a făcut apel către SUA și China să lucreze împreună la conferință, motivând că lumea se bazează pe cooperarea lor. În luna august 2022, China a anunțat că renunță la cooperarea cu SUA pe dimensiunea schimbărilor climatice după ce un oficial american important a vizitat Taiwanul, zonă care se află într-un conflict geopolitc cu Beijingul.
Liderii lumii se vor întâlni la Sharm el-Sheikh, în Egipt, în perioada 6-18 noiembrie 2022, pentru a discuta despre progresele înregistrate în ceea ce privește realizarea obiectivelor climatice.
Anul trecut, la COP26, care s-a desfășurat la Glasgow, guvernele și-au propus să reducă sau să înceteze definitiv utilizarea combustibililor fosili, să pună capăt defrișărilor și să pună la dispoziție resurse țărilor în curs de dezvoltare care se confruntă cu efectele schimbărilor climatice. Astfel, negocierile din acest an se vor reflecta progresele înregistrate și vor viza punerea în aplicare a acestor promisiuni.