ONU avertizează: Zborurile umanitare ar putea fi întrerupte în luna iulie

Probleme mari pentru flota umanitară a Organizației Națiunilor Unite. Potrivit ultimelor informații, zborurile umanitare ar putea fi întrerupte în mare parte în luna iulie a acestui an.

Motivul pentru care această decizie ar urma să fie luată îl reprezintă lipsa de fonduri, care ar putea pune în pericol operaţiunile de ajutor, informează France Presse, citată de agerpres.

Programul Alimentar Mondial (PAM), care supervizează aceste zboruri, a declarat că nu a primit de la donatori decât 178 de milioane de dolari fonduri sau promisiuni de fonduri din cele 965 de milioane de dolari necesare în 2020 pentru operaţiunile sale.

„Dacă nu se acordă finanţări substanţiale de către donatori până la sfârşitul primei săptămâni din iulie, PAM nu va avea altă opţiune decât să ţină la sol cea mai mare parte a flotei sale umanitare”, a declarat presei la Geneva purtătorul de cuvânt al organizaţiei, Elisabeth Byrs.

Zeci de mii de materiale medicale

Odată cu persistenţa pandemiei de coronavirus, flota umanitară funcţionează la o scară fără precedent.

„Este crucial să nu se oprească atunci când este cea mai mare nevoie”, a subliniat purtătoarea de cuvânt. Altfel, spitalele din ţările în curs de dezvoltare nu ar mai primi medicamentele de care au nevoie disperată, a avertizat ea.

PAM urma să livreze 78.000 de metri cubi de materiale medicale în numele a aproximativ 30 de organizaţii umanitare în următoarele şase săptămâni, dar resursele actuale permit livrarea a doar 56.000.