ONU vrea oprirea războiului
Încetarea urgentă a focului în Gaza este cerută imperios de către ONU. Șeful organizației mondiale, Phillipe Lazzarini, a spus oprirea războiului este o chestiune de viață și de moarte pentru milioane de oameni. Avertismentul a venit de la înaltul oficial după ce depozitele agenției au fost jefuite.
Lazzarini spune că prăbușirea ordinii civile va face extrem de dificilă, dacă nu chiar imposibilă, continuarea activității celei mai mari agenții ONU din Gaza, potrivit Sky News.
Oficialul a prezentat un raport în fața Consiliului de Securitate și a descris o imagine dezastruoasă a situației umanitare din Gaza.
El a spus că cele câteva convoaie umanitare care au intrat în Gaza în ultimele zile nu reprezintă nimic. El a detaliat că nevoile a celor peste 2 milioane de persoane blocate în Gaza sunt cu mult mai mari. Sistemul în vigoare pentru ajutoarele din Gaza este sortit eșecului.
Depozitele ONU din Gaza au fost jefuite
Mii de locuitori din Gaza au pătruns prin efracție în depozitele și centrele de distribuție ale Agenției Națiunilor Unite pentru refugiați palestinieni (UNRWA). Ei au luat făină și articole de bază pentru supraviețuire, a transmis ONU, duminică.
„Acesta este un semn îngrijorător că ordinea civilă începe să se destrame după trei săptămâni de război și un asediu dur asupra Gaza”, a anunțat într-un comunicat Agenția Națiunilor Unite pentru refugiații palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA).
Unul dintre depozite, situat în Deir al-Balah, este cel în care UNRWA depozitează proviziile provenite din convoaiele umanitare care trec în Gaza dinspre Egipt.
„Proviziile de pe piață se epuizează, în timp ce ajutorul umanitar care intră în Fâșia Gaza cu camioanele din Egipt este insuficient”, a mai transmis UNRWA.
Reprezentanții ONu au adăugat că actualul sistem de intrare a convoaielor umanitare în Gaza este „orientat spre eșec”.
„Nevoile comunităților sunt imense. Fie și numai pentru supraviețuirea de bază. În timp ce ajutorul pe care îl primim este slab și inconsistent”.
UNRWA a declarat că abilitatea sa de a ajuta oamenii din Gaza a fost complet îngreunată de atacurile aeriene. Acestea au ucis peste 50 dintre angajații săi și au restricționat circulația proviziilor.
Chiar și înainte de conflict, organizația afirmase că mandatul său este pus în pericol din cauza lipsei de finanțare.