Primele nave care vor transporta grâu din Ucraina sunt așteptate să părăsească porturile ucrainene începând de săptămâna viitoare, după ce, până acum, exporturile de cereale au fost cele de porumb sau alte produse alimentare. Acestea ar fi primele exporturi de grâu din Ucraina de la declanșarea războiului cu Rusia din 24 februarie.
Primele exporturi de grâu după invadarea Ucrainei de către Rusia sunt aşteptate să înceapă săptămâna viitoare, în conformitate cu un acord internaţional semnat în iulie la Istanbul, a declarat miercuri un înalt oficial al ONU, informează AFP.
Primele transporturi de grâu, de săptămâna viitoare
Primele 12 nave care au părăsit porturile ucrainene transportau porumb sau alte produse alimentare, a declarat Frederick Kenney, coordonatorul interimar al Centrului Comun de Coordonare (CCC) cu sediul la Istanbul, responsabil cu supravegherea implementării acordului internaţional semnat pe 22 iulie.
Kenney a declarat că silozurile Ucrainei erau pline cu porumb atunci când Rusia a lansat invazia ţării pe 24 februarie.”Avem trei porturi care au fost practic îngheţate în timp”, a adăugat el.”Navele erau încărcate cu porumb. Era imperativ să scoatem aceste vapoare pentru (ca porturile) să poată găzdui nave noi”, a spus Frederick Kenney.
Semnat de Rusia şi Ucraina sub forma a două texte separate, validat de Turcia şi ONU, acordul de la Istanbul permite reluarea exportului de cereale ucrainene pentru a stopa criza alimentară mondială.
Kenney a spus că primele 12 nave care au părăsit porturile ucrainene au transportat 370.000 de tone de porumb şi alte produse alimentare. Plecarea lor a eliberat spaţiu pentru a găzdui noi nave care vor putea transporta grâul recoltat anul acesta.
„O primă navă a pornit spre Ucraina prin strâmtoarea Bosfor”, a spus el, adăugând că ar putea părăsi Ucraina, încărcată cu grâu, săptămâna viitoare.
Primele dispute după semnarea acordului
Funcţionarea acordului de la Istanbul a fost însă pusă la îndoială miercuri, odată cu anunţul rezilierii contractului de vânzare a primei încărcături de cereale exportate de Ucraina, din cauza unei întârzieri a livrării. Razoni, un cargo sub pavilionul Sierra Leone, a părăsit portul ucrainean Odesa pe 1 august şi ar fi trebuit să acosteze în portul libanez Tripoli duminică, dar staţionează în prezent la Mersin, în sudul Turciei.
Frederick Kenney a spus că CCC nu poate interveni în dispute comerciale şi se concentrează pe misiunea sa de a asigura tranzitul navelor printr-un coridor sigur prin apele minate ale Mării Negre. CCC inspectează, de asemenea, navele la sosirea şi plecarea din Bosfor.