Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) se aşteaptă ca în 2012 consumul mondial de petrol să fie mai scăzut decât în anul precedent, se arată în raportul lunar al organizaţiei.
OPEC a revizuit în scădere previziunile privind cerea mondială de petrol, la 88,76 milioane de barili pe zi din cauza conjuncturii economică incerte.
Organizația mizează ca state care nu aparţin zonei OECD (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică), precum cele din Orientul Mijlociu, Asia – îndeosebi China – şi America Latină să contribuie cel mai mult la cererea de petrol anul acesta.
Ţările din OPEC au furnizat în ianuarie, în medie 30,898 milioane de barili pe zi. Cel mai important exportator a fost Arabia Saudită cu 9,61 milioane de barili/zi, urmat de Iran cu 3,58 milioane barili/zi.
Producţia la nivel mondial a crescut în ianuarie în comparaţie cu luna anterioară cu 0,46 milioane de barili pe zi, ajungând la 89,87 milioane barili/zi.