Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol a acceptat vineri majorarea producţiei cu aproximativ un milion de barili pe zi, de la 1 iulie, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Creşterea reală va fi mai redusă, deoarece câteva state care recent au produs mai puţin ţiţei nu vor reuşi să revină la cotele depline, în timp ce altora le va fi interzisă furnizarea cantităţii lipsă, susţin sursele.
Vineri şi sâmbătă are avea loc la Viena reuniunea Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol şi a producătorilor de ţiţei din afara cartelului. Arabia Saudită şi Rusia, arhitecţii acordului prin care OPEC şi alte 11 state producătoare din afara cartelului au acceptat să-şi reducă producţia combinată cu 1,8 milioane de barili pe zi (bpd) din ianuarie 2017, au indicat acum că vor o majorare a producţiei.
Analiştii apreciază că reuniunea va fi una tensionată, în condiţiile în care unii producători nu sunt în măsură sau se opun revizuirii obiectivelor de producţie fixate la finele lui 2016 şi valabile până la finele lui 2018.
"Această reuniune va fi una extrem de politizată", a avertizat Amrita Sen, analist la Energy Aspects.
Pe primul loc în rândul celor care s-ar putea opune unei majorări a obiectivelor de producţie este Iranul, care nu vede cu ochi buni intenţia rivalului regional Arabia Saudită de a majora producţia de petrol, acest lucru riscând să ducă la scăderea preţului la ţiţei, în timp ce regimul de la Teheran, supus sancţiunilor americane, nu poate să îşi majoreze propria sa producţie. Irakul şi Venezuela au anunţat şi ele că se vor opune propunerii de majorare a obiectivelor de producţie.
Pe de altă parte, potrivit experţilor Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA), doar câteva ţări – respectiv Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Kuweitul şi Rusia – sunt realmente în măsură să îşi majoreze producţia de petrol. Pentru ceilalţi producători ar fi mai bine ca oferta de petrol să rămână la nivelul actual pentru a-şi putea vinde la un preţ mai ridicat producţia lor limitată.
Preţul barilului de ţiţei, care a scăzut sub 30 de dolari în 2016, a depăşit luna trecută 80 de dolari, cel mai ridicat nivel din 2014.
La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent cu livrare în luna august a scăzut joi cu 1,69 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 73,05 dolari.
SURSA: Agerpres