Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) a acceptat să modifice din semestrul doi al acestui an plafonul producţiei sale de ţiţei, care se ridică în prezent la 30 de milioane de barili pe zi, a declarat ministrul nigerian al Petrolului, Diezani Alison-Madueke, la sfârşitul reuniunii de miercuri, transmite Reuters.
Cele 12 state membre ale OPEC sunt mulţumite de actualul nivel al preţului barilului de ţiţei Brent de aproximativ 110 de dolari, mult peste nivelul preferat de OPEC, de 100 dolari pe barilul.
Miercuri, la bursa ICE Futures din Londra, cotaţia barilului de petrol Brent cu livrare în luna iulie a urcat cu 0,52 dolari, ajungând la valoarea de 110,04 dolari.
Două state membre OPEC, Libia şi Iran, produc mult sub capacitatea pe care o deţin din cauza conflictului civil şi, respectiv, al sancţiunilor internaţionale.