Constructorul auto german Opel prezintă noua generaţie a modelului Astra în septembrie, la Salonul Auto de la Frankfurt, maşina urmând să fie lansată în România în primul trimestru al anului viitor alături de noul Opel Meriva, potrivit oficialilor Opel din România.Noua generaţie a Opel Astra este al zecelea model din clasa compactă lansat de-a lungul timpului de Opel şi va fi disponibil cu patru motorizări pe benzină şi patru diesel, a anunţat General Motors South-East Europe
Constructorul auto german Opel prezintă noua generaţie a modelului Astra în septembrie, la Salonul Auto de la Frankfurt, maşina urmând să fie lansată în România în primul trimestru al anului viitor alături de noul Opel Meriva, potrivit oficialilor Opel din România.
Noua generaţie a Opel Astra este al zecelea model din clasa compactă lansat de-a lungul timpului de Opel şi va fi disponibil cu patru motorizări pe benzină şi patru diesel, a anunţat General Motors South-East Europe (GMSEE), reprezentantul pe plan local al Opel şi Chevrolet.
Propulsorul de bază pe benzină are 1,4 litri şi dezvoltă 100 Cai Putere (CP). Celelalte motorizări pe benzină sunt de 1,6 litri (115 CP), de 1,4 litri turbo (140 CP) şi de 1,6 litri turbo (180 CP).
Motorizarea diesel de bază este de 1,3 litri şi are 95 CP. Un motor de 1,7 litri este disponibil în două variante de putere, de 110 CP, respectiv 125 CP, iar cel mai puternic propulsor diesel, de 2 litri, dezvoltă 160 CP.
La Salonul Auto de la Frankfurt Opel va prezenta modelul hibrid Ampera, varianta europeană a Chevrolet Volt.
SURSA: Mediafax