Producătorul auto german Opel a anunţat marţi că va investi încă 60 milioane de euro şi va crea 100 de noi locuri de muncă pentru a creşte producţia la uzina sa de motoare de la Szentgotthard (Ungaria), transmite MTI.
Investiţiile vor duce la majorarea producţiei de motoare cu 70.000 de unităţi pe an, urmând să fie fabricate şi motoare de 1,8 litri. Opel a investit deja peste 600 milioane de euro în această uzină, inaugurată în 2012.
Directorul fabricii, Tamas Solt, a salutat sprijinul constat al Guvernului pentru investiţia Opel de la Szentgotthard. Capacitatea de producţie va ajunge la un milion de unităţi până în 2015.
La sfârşitul lui 2012, investiţiile străine în Ungaria au totalizat 78,5 miliarde de euro, aproape 80% din PIB-ul ţării.
Sursa: Agerpres