Opel Meriva a câştigat premiul „Volanul de Aur 2010”. Anul trecut, și Opel Astra a dus „Volanul de Aur” la sediul companiei din Rüsselsheim, imediat după ce Insignia fusese numită Maşina Anului 2009. Este a 14-a oară când Opel câştigă Volanul de Aur în cei 35 de ani de existenţă ai competiţiei.
La nivel european, 40 de milioane de cititori ai revistelor Auto Bild, Bild am Sonntag şi ai altor 26 de reviste partenere au clasat modelul Meriva în primii 20 din 42 de candidaţi. Ulterior, cei 40 de membri ai juriului au supus autovehiculele de pe lista preferenţială unor teste pe pistele Pirelli din Balocco, Italia.
Meriva a câştigat detaşat la peste jumătate din cele 32 de criterii şi a fost preferata membrilor juriului. A fost declarată câştigătoare de trei dintre cele 4 grupuri (tehnicieni, redactori şi VIP-uri), iar piloţii de curse au plasat-o pe locul al doilea. În cadrul punctajelor finale, Meriva s-a clasat detaşat în faţa tuturor.
„Este o onoare să primim acest premiu – în special pentru colegii noştri. Aceasta reprezintă încă o dovadă a faptului că maşinile noastre se clasează printre cele mai bune” a mărturisit Directorul Executiv al Opel, Nick Reilly, cu ocazia decernării premiului în cadrul evenimentului care a avut loc la Berlin Axel-Springer Haus.
Până în prezent, Meriva a câştigat trei premii internaţionale. AutoBild Germania i-a oferit un premiu pentru design. Allianz i-a acordat premiul Plux X pentru tehnologie. Iar Autoweek din Olanda a recompensat modelul Meriva pentru inovaţie. Până în prezent, pentru acest minivan flexibil s-au primit peste 80.000 de comenzi.