Când armistițiul dintre Franța și Germania a inntrat în vigoare la 25 iunie 1940, soarta puternicei Marine franceze, a patra ca mărime din lume, a avut o importanță crucială pentru britanici, scrie NationalInterest.

Premierul Winston Churchill și guvernul său s-au temut de perspectiva ca flota franceză să cadă în mâinile inamicului, în timp ce Marea Britanie lupta singură împotriva puterilor Axei.

Totul se afla în mîinile bastionului de apărare a națiunii insulare, Marina Regală. Care ținea piept și Mainei germane și celei italiene. Această realitate a pregătit scena pentru atacul de la Mers-el-Kébir, parte a Operațiunii Catapulta, necesară pentru securitatea britanică.

Predarea Marinei franceze

Termenii infamului armistițiu de la Compiegne prevedeau că flota franceză nu va fi folosită de Germania sau Italia. De asemenea, ministrul operațiunilor navale franceze, amiralul Jean Darlan, și-a instruit căpitaniu ca în niciun caz să-și pună navele la dispoziția nemților.

Dar britanicii nu știau de directiva lui Darlan și se temeau că navele de luptă, crucișătoarele, distrugătoarele și submarinele Franței ar putea fi desfășurate în curând împotriva lor.

Majoritatea principalelor unități navale franceze au fost împrăștiate în diferite porturi mediteraneene, oar altele se aflau în porturile britanice și în Indiile de Vest franceze.

La baza Mers el Kebir din Algeria erau ancorate cuirasatele moderne Dunkerque și Strasbourg. Alte două corăbii îmbătrânite, Bretagne și Provence, transportatorul de hidroavion Commandante Teste și șase distrugătoare mari formau principalul escadron naval francez din Mediterana. În portul Oran se aflau alte șapte distrugătoare și patru submarine.

Operațiunea Catapulta

Aceasta era o situație pe care Churchill și miniștrii săi nu o puteau permite, așa că s-a decis că Flota franceză nu trebuie să ajungă pe mîna lui Hitler.

Churchill spunea că guvernul german „a declarat solemn” că nu are intenția de a utiliza navele franceze. „Dar cine ar putea avea încredere în cuvântul lui Hitler după acțiunile sale rușinoase?”, se întreba Churchill. „Cu orice preț, cu orice risc, trebuie să ne asigurăm că Marina franceză nu va cădea pe mâini greșite, iar astfel să ne distrugă și pe noi”, explica, temător, Churchill.

Prin urmare, Forța H a fost formată în Gibraltar la 28 iunie 1940. Operațiunea Catapulta a fost lansată pe 3 iulie 1940.

În acea noapte, peste 200 de nave franceze din porturile britanice, cele mai multe ancorate la Portsmouth și Plymouth, au fost confiscate. Navele includeau cuirasatele Courbet și Paris, nava de aprovizionare Pollux, distrugătoare, submarine, vânătoare de submarine, bărci cu motor, remorchere, traulere.

Următorul pas a fost la 3 iulie 1940, când Forța H a fost trimisă la Mers el Kebir. Aici, amiralul Somerville urma să aibă negocieri cu amiralul Marcel Gensoul, comandantul escadrilei franceze. Iar acesta din urmă avea de ales între patru opțiuni.

Confruntat cu ultimatumul, amiralul francez ia legătura cu sediul Amiralității de la Toulon și, între timp, ordonă comandanților navelor din port să se pregătească pentru deplasare. Ca atare, Sommerville primește ordin de la Londra să mineze ieșirea din port pentru a bloca drumul francezilor.

Pentru că francezii nu erau dispuși să dea înapoi, Holland s-a retras, iar britanicii au deschis focul. Era prima confruntare navală franco-britanică în ultimi 125 de ani. Primele salve au lovit nava Bretange, care s-a scufundat și a făcut 977 de morți. Navele Provence, Dunkerque și Mogador au fost avariate grav, iar nava Strasbourg, portavionul și 5 distrugătoare au fost interceptate și atacate, reușind să se salveze.

În atacul din 3 iulie, francezii au pierdut 1297 de oameni, britanicii doi aviatori. Cea mai mare parte a flotei franceze rămasă întreagă a fost pusă pe fugă, la Toulon, la 27 noiembrie 1942, în urma invaziei aliaților din Africa de Nord, pentru a preveni confiscarea ei de către Germania, după preluarea de către naziști a Franței.