Potrivit unui comunicat de presă al Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), operatorii români de transport ameninţă cu oprirea activităţii de transport interjudeţean şi judeţean de pasageri, la nivel naţional, în prima parte a lunii septembrie, ca formă de protest faţă de propunerile Ministerului Transporturilor pe acest segment.
"Ministerul Transporturilor promovează, cu o îndârjire de neexplicat, cea mai proastă "reţetă' pentru viitorul transporturilor rutiere de pasageri. Membrii Federaţiei Operatorilor Romani de Transport – F.O.R.T. sunt decişi să oprească activitatea de transport interjudeţean şi judeţean de pasageri, la nivel naţional, în prima parte a lunii septembrie, ca formă de protest faţă de proiectul de ordin impus cu "forţa' de ministrul Lucian Şova", se menţionează în comunicat, citat de Agerpres.
În viziunea reprezentanţilor FORT, "reţeta" ministrului Transporturilor face referire, printre altele, la: liberalizarea transportului interjudeţean de pasageri, deschiderea pieţei transportului interjudeţean pentru orice agent economic, fără ca acesta să fie neapărat operator de transport şi care poate avea datorii la stat, respectiv neprezentarea unui studiu de mobilitate la nivel naţional care să genereze un program de transport adecvat nevoilor pasagerilor.
Potrivit sursei citate, iniţiativa Ministerului Transporturilor este "distrugătoare şi demolatoare pentru transportatorii serioşi care au îndurat, au suportat şi acceptat toate schimbările cu eforturi mari investiţionale, au construit singuri autogări şi au ales să nu plece din ţară".
"Absolut toate patronatele şi sindicatele prezente la dezbaterile din subcomisia de specialitate au avut aceeaşi poziţie raportată acestui ordin, însă ministrul Şova are propria agendă şi nu a ţinut cont de niciun amendament. Consiliul de conducere al F.O.R.T. a decis sesizarea Comisiei Europene raportat acestui subiect, deoarece Ordinul încalcă grav legislaţia europeană în materie, şi efectuarea tuturor demersurilor de natură contencioasă pentru ca modificarea legislativă să nu poată produce efecte", atenţionează operatorii de transport din România.
La finele lunii iulie a acestui an, oficialii FORT susţineau, într-un comunicat de presă, că se impune o prelungire a programului de transport interjudeţean pentru o perioadă de patru ani, şi nicidecum deschiderea pieţei interne pentru operatorii din alte ţări, în contextul în care, în întreaga Uniune Europeană, "liberalizarea este doar o teorie lipsită de transparenţă, menită să ofere şansă jucătorilor vestici să câştige cât mai mult din pieţele ţărilor estice".
"FORT susţine clar că acceptă deschiderea pieţei numai în momentul în care liberalizarea capătă o formă unitară la nivelul întregii Uniunii Europene, astfel încât şi un operator de transport de pasageri autohton să poată să desfăşoare activităţi specifice în orice altă ţară, neîngrădit de niciun fel de bariere (…) În raport cu transportul judeţean/local, FORT consideră că MDRAP a acţionat total greşit, deoarece nu şi-a asumat emiterea OUG pentru separarea serviciului public de transportul public cu caracter comercial ratând astfel şansa pentru aplicarea corectă a prevederilor Reg. CE 1370", preciza, la vremea respectivă, Federaţia.