Actul normativ semnat de Klaus Iohannis instituie posibilitatea ordonatorilor de credite din Ministerul Afacerilor Interne de a angaja şi de a utiliza fonduri publice prin utilizarea acreditivelor sau prin efectuarea de plăţi în avans pentru achiziţiile de active nefinanciare, bunuri materiale, servicii sau/şi lucrări destinate executării misiunilor specifice Ministerului Afacerilor Interne, pentru care perioada de realizare depăşeşte anul bugetar în care a fost realizat angajamentul legal sau pentru care furnizorii nu doresc să livreze produsele în situaţia în care plata nu se realizează prin utilizarea unor astfel de instrumente.
Operatorii economici cu specific feroviar vor fi exceptaţi de la condiţia reducerii pierderilor
Potrivit legii, operatorii economici cu specific feroviar vor fi exceptaţi de la condiţia reducerii pierderilor şi a restanţelor, impusă pentru majorarea cheltuielilor salariale.
„Prin derogare de la Legea nr. 69 din 2010 a responsabilităţii fiscal bugetare, pentru aplicarea prevederilor art.17 din Legea nr. 195/2020 privind statutul personalului feroviar, operatorii economici cu specific feroviar se exceptează de la prevederile alin.(7) al art.63 din Legea bugetului de stat pe anul 2023 nr. 368/2022”, arată textul legii promulgate de Klaus Iohannis.
Conform alin. 7 art. 63, operatorii economici la care statul este acţionar, iar în anul 2022 au înregistrat pierderi şi/sau plăţi restante, după caz, pot prevedea în bugetul de venituri şi cheltuieli al anului 2023 majorarea cheltuielilor de natură salarială faţă de nivelul programat în ultimul buget de venituri şi cheltuieli aprobat conform prevederilor legale, cu condiţia reducerii pierderilor şi/sau a plăţilor restante realizate în anul precedent, după caz.
Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete în ziua de 26 iunie
Amintim că președintele Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete în ziua de 26 iunie. Este vorba despre următoarele:
- Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 89/2022 privind înființarea, administrarea și dezvoltarea infrastructurilor și serviciilor informatice de tip cloud utilizate de autoritățile și instituțiile publice (PL-x 502/26.09.2022);
- Decret pentru promulgarea Legii privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2021/23 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2020 privind un cadru pentru redresarea și rezoluția contrapărților centrale și de modificare a Regulamentelor (UE) nr.1095/2010, (UE) nr.648/2012, (UE) nr.600/2014, (UE) nr.806/2014 și (UE) 2015/2365 și a Directivelor 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2007/36/CE, 2014/59/UE și (UE) 2017/1132, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (PL-x 229/29.03.2023);
- Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 129/2022 pentru modificarea art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2022 privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate, precum și pentru interpretarea, modificarea și completarea unor acte normative, pentru prelungirea unor termene, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății (PL-x 681/31.10.2022);
- Decret privind promulgarea Legii pentru respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 124/2022 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2022 privind aprobarea continuării Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 300 de unități de învățământ preuniversitar de stat, precum și pentru modificarea art. 97 din Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune (PL-x 615/17.10.2022);
- Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2023 pentru modificarea art. 205 alin. (10) din Legea educației naționale nr. 1/2011 și prorogarea unor termene (PL-x 188/20.03.2023);
- Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2022 pentru modificarea articolului 34 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru reglementarea altor măsuri fiscal-bugetare (PL-x 505/26.09.2022);
- Decret pentru promulgarea Legii privind înființarea Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București (PL-x 398/07.06.2023);
- Decret privind eliberarea din funcția de judecător a doamnei Cristea Aneta-Luminița, judecător la Curtea de Apel Galați – pensionare;
- Decret privind eliberarea din funcția de judecător a doamnei Constantin Nicoleta-Ioana, judecător la Curtea de Apel București, în prezent inspector judiciar în cadrul Inspecției Judiciare – Direcția de inspecție pentru judecători – pensionare;
- Decret privind eliberarea din funcția de judecător domnului Matei Cătălin-Marian, delegat în funcția de președinte al Secției penale a Tribunalului Tulcea – pensionare;
- Decret privind eliberarea din funcția de judecător a doamnei Oprița Steliana, judecător cu grad profesional de curte de apel la Tribunalul București – pensionare;
- Decret privind eliberarea din funcția de judecător a domnului Igna Corin-Giuliano, judecător cu grad profesional de curte de apel la Judecătoria Dej – pensionare;
- Decret privind eliberarea din funcția de judecător a doamnei Obreja Mariana, judecător la Judecătoria Iași – pensionare;
- Decret privind eliberarea din funcția de judecător a doamnei Vîlcu Cristina-Georgiana, judecător la Judecătoria Iași – pensionare.