Dezvoltarea portului Constanţa a impulsionat activitatea operatorilor portuari şi a constructorilor de nave. Perspectivele pozitive ale acestor companii s-au reflectat şi în evoluţia acţiunilor listate. Potenţialul portului Constanţa a aprins atenţia pieţei în ultima perioadă, fiind comparat cu cel al portului Rotterdam, cel mai mare din lume. Zona de ieşire la Marea Neagră, cu acces direct la Dunăre, este o regiune economică importantă a ţării, cu perspective investiţionale
Dezvoltarea portului Constanţa a impulsionat activitatea operatorilor portuari şi a constructorilor de nave. Perspectivele pozitive ale acestor companii s-au reflectat şi în evoluţia acţiunilor listate.
Potenţialul portului Constanţa a aprins atenţia pieţei în ultima perioadă, fiind comparat cu cel al portului Rotterdam, cel mai mare din lume. Zona de ieşire la Marea Neagră, cu acces direct la Dunăre, este o regiune economică importantă a ţării, cu perspective investiţionale puternice. Cea mai mare investiţie realizată vreodată în Romånia ar putea avea loc chiar în această zonă. Este vorba de producătorul austriac de oţeluri Voestalpine, cu o investiţie de peste cinci miliarde de euro, decizia urmånd a fi luată în lunile următoare.
Pe piaţa de capital bucureşteană sunt prezente multe companii din zona de acces la mare şi la Dunăre. Majoritatea sunt listate pe piaţa secundară Rasdaq, puţin cunoscute investitorilor şi cu lichiditate redusă. Cåteva au ieşit, totuşi, în evidenţă în acest an datorită evoluţiilor mult mai bune decåt media pieţei.
Lăsăm deoparte decizia Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare de a retrograda toţi emitenţii de pe piaţa Rasdaq, piaţă reglementată, într-un sistem alternativ de tranzacţionare, lucru care afectează atåt emitenţii, cåt şi acţionarii, pånă în momentul în care companiile listate vor fi reautorizate. Ne vom îndrepta atenţia către cåteva societăţi care activează în zona portuară. O privire printre companiile listate pe piaţa principală, cea a BVB, remarcă evoluţia operatorului portuar Socep Constanţa, listată la categoria a I-a. Acţiunea a crescut cu 54% în primele şapte luni ale anului.
Cea mai mare parte a creşterilor s-a datorat transferurilor unor pachete mari de acţiuni, cumpărătorii fiind Stere Samara, ca persoană fizică şi, prin intermediul Metachim Constanţa, al cărei acţionar majoritar este, Grupul DD Constanţa. Cea din urmă firmă a devenit, de altfel, acţionarul principal al operatorului portuar. DD Constanţa împreună cu afiliaţii deţine, conform datelor Socep, 32,96% din acţiuni, iar Stere Samara, 13,55%. Restul capitalului social este împărţit între persoane juridice – 21,87% şi fizice – 31,62%.
Interesul pentru acţiunile Socep nu a fost singurul motiv al creşterii preţului. Rezultatele financiare aferente primului trimestru arătau un profit net de 2,53 milioane lei, de şapte ori mai mare decåt cel din perioada similară a lui 2007. Majorarea profitului a continuat şi în a doua perioadă a anului, astfel încåt, la finele primului semestru, profitul net s-a ridicat la 5,44 milioane lei, depăşind cåştigul bugetat pentru acest an. Aproape 90% din veniturile realizate au fost obţinute datorită obiectului principal de activitate, cel de manipulare a containerelor, restul provenind din depozitare şi alte servicii. „Pentru semestrul al doilea, estimăm menţinerea traficului portuar şi, implicit, a cifrei de afaceri, singurul factor de risc fiind cel valutar, a cărui evoluţie nu o putem întrevedea cu certitudine“, spun reprezentanţii companiei. Capitalizarea Socep este, în prezent, de 144 milioane lei.
Profituri mai mici, venituri mai mari
Operatorul portuar a înregistrat, în primul trimestru, un profit net de 3,98 milioane lei, în scădere de la 5,12 milioane lei, cåştigul aferent perioadei similare din 2007. Veniturile operaţionale au crescut cu 36%, pånă la 26,2 milioane lei, însă cheltuielile s-au ridicat la 21,11 milioane lei, cu circa 65% mai mult decåt anul trecut. De altfel, societatea, care are o capitalizare de 221 milioane lei în prezent, a anunţat că intenţionează să contracteze un credit de 20 de milioane de euro pentru construirea unei noi linii de descărcare şi transport al minereului.
Şi Compania de Navigaţie Fluvială Romånă Navrom, simbol COVG, a înregistrat creşteri ale cotaţiei în acest an. Preţul unei acţiuni emise de transportatorul pe căi navigabile interioare, tranzacţionabilă la categoria a III-a a pieţei Rasdaq, a urcat aproximativ 14% pånă la sfårşitul lui iulie, ajungånd la un preţ de 8,45 lei şi o capitalizare de circa 100 milioane lei.
Fuziune între constructori locali de nave
Oil Terminal Constanţa, însă, nu a evoluat în aceeaşi direcţie. Cotaţia OIL, de pe categoria I a BVB, a pierdut circa 44% în primele şapte luni, coborånd pånă la valoarea de 0,53 lei. De asemenea, capitalizarea societăţii al cărei acţionar majoritar este în continuare Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), cu 59,62% din acţiuni, a scăzut pånă la 310 milioane lei. Printre acţionarii manipulatorului portuar se mai găseşte Fondul Proprietatea, cu 10%, şi fondul Broadhurst Investment, cu 7,6%. La depreciere a contribuit şi evoluţia profitului net, ajuns la aproximativ 0,4 milioane lei, în scădere uşoară faţă de anul trecut.
Constructorul de nave Şantierul Naval Orşova, simbol SNO, a decis, în ultima AGEA, fuzionarea prin absorbţie cu Construcţii Maritime Constanţa, operaţiune care îi permite acoperirea cererii mare de construcţii de nave. „Fuziunea era necesară pentru a continua dezvoltarea activităţii SNO. Efectele pozitive vor putea fi observate chiar din acest an, inclusiv în evoluţia cotaţiei bursiere“, spune Mihai Fercală, preşedintele SNO şi al SIF Transilvania, principalul acţionar. Preţul unui titlu SNO a scăzut cu circa 35% în 2008, pånă la 9,8 lei, ceea ce a dus şi capitalizarea la aproximativ 92 milioane lei.
Mihai Fercală, preşedinte SNO
54% este creşterea cotaţiei acţiunii Socep Constanţa în primele şapte luni ale anului. Aprecierea s-a bazat pe profiturile în creştere şi transferurile unor pachete mari de acţiuni