Operatorii telecom din ţara noastră au investit şi anul acesta cel mai mult în publicitatea online, peste 7,3 milioane lei, conform studiului ROADS (Romanian Online Advertising Study).
Valoarea pieței de publicitate online pe primul semestru al anului în curs a fost de 45.5 mil lei, cu 2% mai puțin comparativ cu primul semestru al anului 2012, conform studiului ROADS.
Topul celor mai mari industrii investitoare este completat la distanță de sectorul bancar (4.4 milioane lei) și auto (4.2 milioane lei).
În privința formatelor, cele Embedded rămân de departe cele mai utilizate în publicitatea online în primul semestru al anului 2013, urmate la o distanță considerabilă de Interruptive Formats.
Legat de dinamica pieței măsurate în cadrul studiului, se observă o tendință de scădere, atât față de semestrul similar (S1) al anului trecut (2%), cât și față de cea de-a doua jumătate a anului – S2 2012 (față de care s-a înregistrat o scădere de 12%). Ținând cont de valoarea raportată de grupul de referință, scăderea pieței este și mai abruptă – 23% față de S2 2012 și 17% față de S1 2012.
Anul acesta, au fost incluse pentru prima dată și o serie de agenții de media, în scopul măsurării investițiilor și în rețele externe, nu doar la publisherii autohtoni. Au fost introduse 3 segmente noi: search engines, social media și foreign networks. Astfel, numărul companiilor participante la studiu a ajuns la 23, în condițiile excluderii a 2 companii care nu au furnizat dtele în timp util. Acest demers va continua și pentru edițiile din anii viitori.
,, Este însă nevoie de mai mult timp pentru ca marketerii să se deprindă cu posibilitățile oferite de mediul online, iar companiile de media și advertiserii trebuie să identifice noi modalități de a livra rezultate cuantificabile clienților de publicitate online pentru a-i determina să investească în promovare, chiar și în condițiile economice dificile actuale”, a declarat Bogdan Belciu, Partener, Servicii de Consultanță pentru Management, PwC Romania, firma care derulează studiul ROADS pentru IAB Romania.
Studiul ROADS (Romanian Online Advertising Study) reprezintă studiul cel mai important pentru industria locală de advertising online din România. Realizat începând cu anul 2008, ROADS oferă date relevante despre încasările nete provenite din publicitate online și contorizează atât datele furnizate de către publisherii care vând direct din propriul portofoliu de site-uri, cât și pe cele furnizate de către regii. Cel mai recent studiu ROADS a fost realizat pentru primul semestru al anului 2013, pe un eșantion de 23 de companii, care reprezintă aproximativ 1.280 dintre site-urile existente în România.