Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a sancţionat joi cu amendă de 90.000 de lei reţeaua de cablu RCS&RDS pentru scoaterea din grilă a postului Info TV Arad.
Reprezentantul Info TV Arad, redactorul-şef Lazăr Faur, a reclamat că postul a fost scos din grilă şi introdus un post local, TVT 89, din Timişoara, fără nici un fel de aprobare din partea CNA şi după includerea reclamaţiei pe ordinea de zi a CNA, Info TV Arad a fost reintrodus în grilă la capătul benzii, motiv pentru care "recepţia postului este slabă".
Majoritatea membrilor CNA şi-au exprimat nemulţumirea că acest fapt se repetă pentru RCS&RDS în judeţul Arad, motiv pentru care propunerile cu amendă în cuantum de 10.000 de lei, 30.000 de lei sau 50.000 de lei au fost respinse la vot.
RCS&RDS, operator de cablu TV, internet, telefonie fixă şi mobilă, controlat de omul de afaceri Zoltan Teszari din Oradea, are venituri anuale de peste 400 milioane euro numai în România. Grupul mai are operaţiuni în Ungaria, Slovacia, Cehia, Croaţia, Serbia, Italia şi Spania.
Sursa: Agerpres