România este singurul stat membru al Uniunii Europene retrogradat la statutul de „regim hibrid” în Indexul Democrației 2024 realizat de Economist Intelligence Unit. Această involuție, de la „democrație deficitară”, reflectă ani de erodare instituțională și eșecul statului de a asigura stabilitatea politică. Punctul culminant al crizei a fost atins în timpul alegerilor prezidențiale din 2024, care au evidențiat un sistem fragil și lipsit de direcție.
România nu este doar prost guvernată, ci a devenit un exemplu clar despre cum nu trebuie condusă o țară. Dacă ar fi o companie, acționarii ar fi convocat demult o adunare generală de urgență pentru a cere demisia întregii conduceri și pentru a o înlocui rapid cu un management competent și responsabil.
A venit momentul ca liderii de afaceri să recunoască realitatea și să reacționeze: România este guvernată împotriva oricăror principii de guvernanță corporativă recunoscute la nivel internațional, așa cum sunt definite în renumitele King’s Reports. King IV Report, considerat standardul de aur în guvernanța corporativă globală, subliniază clar fundamentele unui management eficient: integritate, competență, responsabilitate și transparență.
Într-un contrast total, România a fost împinsă în haos politic, economic și moral de o clasă politică ce a încălcat sistematic toate aceste principii. Rezultatul? Un stat care funcționează ca o corporație în prag de faliment, gestionată pe baza intereselor personale, a corupției endemice și a unei lipse cronice de viziune strategică.
Nemulțumirea față de corupția endemică și stagnarea politică a dus la o explozie de susținere pentru candidații antisistem. Furia publicului față de coaliția PSD-PNL – percepută ca fiind mai preocupată de conservarea puterii decât de reforme – a împins electoratul spre extreme. În încercarea de a limita ascensiunea forțelor radicale, cele două partide pro-europene au decis să susțină un candidat comun, conștiente că, separat, ar putea pierde tot. Dar această strategie de avarie nu schimbă percepția publică privind responsabilitatea colectivă a clasei politice în adâncirea crizei.
„Elita politică și economică nu a învățat nimic din această lecție”, observa un analist economic. „Investitorii așteaptă să vadă în ce direcție se îndreaptă România înainte de a lua decizii majore.” Efectele instabilității politice se resimt puternic în economie. Creșterea cheltuielilor publice, retorica populistă și lipsa unui plan fiscal coerent au determinat multe companii să își amâne investițiile.
„Nu se știe ce urmează cu taxele și impozitele” este una dintre cele mai frecvente preocupări din boardroom-urile companiilor. Finalul de an a confirmat cele mai pesimiste scenarii: alegerile au amplificat haosul, iar mediul de afaceri și-a înghețat planurile pe termen scurt.
Până acum, liderii de business din România au evitat să se implice public în dezbaterile politice, concentrându-se pe creștere și profit. Însă escaladarea crizei i-a determinat pe mulți să ia atitudine. Un studiu recent arată că 40,3% dintre manageri consideră alegerile prezidențiale din 2025 principala sursă de instabilitate. Următoarele amenințări sunt creșterea taxelor (38,7%) și persistența inflației ridicate.
Pe lângă instabilitatea politică, mediul de afaceri critică și ineficiența managerială a guvernanților. Întreprinzătorii sunt exasperați de lipsa viziunii economice, de politicile impredictibile și de eșecurile în digitalizarea administrației. Pe fondul crizei, mulți investitori și antreprenori transmit un mesaj clar: nu mai sunt dispuși să tolereze un „business as usual” care sufocă economia.
România are resurse și oportunități, dar îi lipsesc direcția și încrederea. Accesul la fonduri europene, creșterea nivelului de educație antreprenorială și apropierea de 80% din media PIB-ului UE per capita sunt semne de progres. Însă viitorul depinde de calitatea leadershipului politic.
Dacă actuala clasă politică nu reușește să ofere stabilitate, să mențină România ferm ancorată în Occident și să inițieze reformele necesare, riscă nu doar pierderea puterii, ci și aruncarea țării într-o criză economică greu de gestionat.
Pentru mediul de afaceri, miza este clară: vor avea parte de un mediu stabil și predictibil în care să-și dezvolte companiile sau vor fi nevoiți să navigheze într-o economie dominată de crize politice și măsuri fiscale imprevizibile?
Mulți investitori au pus deja planurile „on hold”, așteptând să vadă direcția în care se îndreaptă România. Unii analizează alternative în țări vecine mai stabile, în timp ce alții speră la o regrupare a forțelor moderate care să readucă încrederea în piață.
Actuala clasă politică se află la bara judecății, iar jurații sunt oamenii de afaceri și profesioniștii care susțin economia reală. Verdictul lor se vede deja în cifre: investiții amânate, capital care ezită să intre în țară și un cost mai mare al riscului economic.
Liderii politici sunt provocați să iasă din zona de confort – să renunțe la promisiuni fără acoperire și să adopte reformele necesare. De la stabilitatea fiscală la digitalizarea administrației și combaterea corupției, mediul de afaceri așteaptă măsuri concrete care să repare încrederea pierdută.
Pentru o țară care acum trei decenii visa la prosperitate occidentală, aceste alegeri nu sunt doar despre cine va ocupa Cotroceniul, ci despre viitorul României ca democrație de piață stabilă sau ca o promisiune risipită.
În cuvintele seci ale The Economist, concluzia e clară: „Nu e vorba doar de următorul președinte, ci de însăși viitorul României.” Ceasul al doisprezecelea a sunat.
BIO Mihai Stănescu:
Mihai Stănescu este senior management advisor, executive coach și non-executive board member, cu peste 20.000 de ore de practică în leadership și strategie, dezvoltator al Organizational Transition Quotient (ORQ) și fondatorul RoCoach, prima companie de coaching din România.
De-a lungul carierei, a ghidat și consiliat sute de lideri din companii de retail, producție, energie și finanțe din România și Europa Centrală și de Est, sprijinindu-i în tranziții organizaționale complexe și contribuind la optimizarea leadershipului și creșterea agilității echipelor de management.
