Ultimul apărut în galaxia Nobel, cel pentru Economie, va aduce prestigiu unor economişti, dar nimeni nu garantează că mai-marii lumii le vor asculta opiniile, scrie lepoint.fr.
Premiul Nobel va fi acordat luni şi unor economişti, dar nu există nicio garanţie că ei vor fi ascultaţi de lideri ai politicii economice. Aceştia fie nu dau atenţie teoriilor lor, fie nu ajung să le aplice. Ultimul născut dintre premiile Nobel, oficial ‘premiul Băncii Suediei pentru ştiinţe economice, în memoria lui Alfred Nobel’, va fi acordat luni la Stockholm, încheind săptămâna marcată de recompensarea părinţilor bosonului lui Higgs (fizică), a scriitoarei Alice Munro (literatură) şi a Organizaţiei pentru interzicerea armelor chimice (pace).
Marii favoriţi sunt din nou economişti americani. În ultimii zece ani, 17 laureaţi din 20 au fost americani. După ce a răsplătit în 2012 teoria jocurilor, domeniu mai degrabă secundar al ştiinţelor economice, juriul ar putea reveni în 2013 la probleme centrale de macro-economice. Acest lucru ar putea fi în favoarea lui Robert Barro şi a lui Paul Romer, care au cercetări în domeniul creşterii. Dacă vor fi preferate finanţele, intră în discuţie Eugene Fama şi Kenneth Franch, iar dacă vor fi avute în vedere finanţele comportamentele, Andrei Shleifer, Robert Vishny şi Robert Shiller. Juriul este format din şase profesori universitari suedezi.
Laureaţii nu devin imediat şi obligatoriu consilieri preţioşi ai liderilor lumii şi nici nu caută să fie. ‘Nu toate cercetările recompensate cu premii Nobel pot fi aplicate de cei care fac politica economică. Ele vizează probleme foarte specifice, cum ar studierea funcţionării pieţelor’, arată Jan Haggstrom, economist şef la banca suedeză Hendelsbanken. El se referă astfel la laureaţii din 2012, Lloyd Shapley şi Alvin Roth, care au propus, în ‘teoria alocărilor stabile’, un sistem de administrare a donării de organe ce şi-a dovedit valabilitatea. În schimb, lucrările lor nu arată cum se pot găsi locuri de muncă pentru 20.000 sau 100.000 de şomeri.
Şefii de guvern confruntaţi cu acest tip de probleme îi vor asculta mai degrabă pe laureaţii din 2010, Peter Diamond, Dale Mortensen şi Christopher Pissarides, ale căror cercetări vizează piaţa muncii şi elementele ei de rigiditate. Premiul Nobel nu i-a permis totuşi lui Diamond să fie angajat la Banca centrală americană (Fed): selectat de preşedintele Barack Obama, el s-a confruntat cu opoziţia de netrecut a senatorilor republicani. ‘Să fii laureat al premiului Nobel nu înseamnă că eşti calificat pentru orice post’, a spus atunci Richard Shelby, cercetător la Massachusetts Institute of Technology (MIT), şef al frondei împotriva economistului.
În Europa merita să fie ascultat unul din laureaţii din 2011, specialistul în macro-economie Christopher Sims, care a criticat în 1999 zona euro. Potrivit lui, aceasta părea ‘o tentativă de a crea o bancă centrală şi o valută care nu au autoritate bugetară în spatele lor’. Criza greacă avea să îi dea dreptate 11 ani mai târziu. Economistul suedez Klas Eklund, fost consilier guvernamental, subliniază toate incertitudinile din jurul cercetărilor în domeniul economic, fie ele şi cele mai bune. ‘Să construieşti un model economic este o muncă complicată. Să îl încerci durează. Şi chiar dacă funcţionează într-o ţară la un moment dat, apare evident că nu merge şi în alta’, spune el, citat de lepoint.fr.
Sursa: Agerpres