Radu Oprea a declarat marţi, 16 iulie, că muntele reprezintă o oportunitate mare pentru România. Potrivit explicațiilor oferite de ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, putem să devenim mai faimoşi decât El Camino.
Radu Oprea a declarat marţi că muntele este o oportunitate mare pentru România. Ministrul a amintit că țara noastră are „Via Transilvanica”, 1.040 de km de drumeţie. Astfel, am putea deveni mai faimoşi decât El Camino, susține el.
Radu Oprea a vorbit despre cazurile cu urși
Totuși, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului susține că turiștii ar evita acest drum „dacă va fi populat cu urşi”.
„Dacă acel drum va fi populat cu urşi, puţin probabil că turiştii vor veni să se încumete”, a mai spus Oprea la Prima News.
De asemenea, el spune că nu a auzit până anul trecut ca ursul să fie prezent în Ploieşti. Potrivit ministrului, este „ceva neobişnuit”.
„Nu am auzit până anul trecut ca ursul să fie prezent în Ploieşti. Este ceva neobişnuit. La fel ca la Ploieşti, sunt şi alte zone. Incidentele sunt tot mai dese. De ce? Specialiştii spun că numărul urşilor, care sunt animale dominante, care au nevoie de o anumită suprafaţă, este mult prea mare în comparaţie cu suprafaţa pe care o au astăzi la dispoziţie”, a declarat ministrul.
Din punctul de vedere al turismului, muntele este o oportunitate mare pentru România
El a susținut că din vechime se proteja acest echilibru al biodiversităţii extrăgând un număr de exemplare care era prea mare.
În opinia lui, o soluţie este de a extrage acele exemplare care au un altfel de comportament.
Ministrul a subliniat apoi că muntele este „o oportunitate mare pentru România”, din punctul de vedere al turismului.
„Din punctul de vedere al turismului, muntele este o oportunitate mare pentru România. Citeam multe cărţi scrise de belgieni, olandezi, care vorbesc despre hiking în România, drumeţii în România. Avem Via Transilvanica, 1.040 de km de drumeţie prin toată România, putem să devenim mai cunoscuţj, mai faimoşi decât El Camino. Dacă acel drum va fi populat cu urşi, puţin probabil că turiştii vor veni să se încumete”, a mai spus el.
Ministrul a vorbit și despre turismul de la mare
Ministrul a vorbit și despre turismul de la mare. Astfel, el a susținut că Mamaia nu mai are peste tot acelaşi nisip pe care şi-l aducea aminte şi acea intrare foarte fină şi lină.
El a precizat că sunt şi soluţii tehnologice, care ar putea să îmbunătăţească calitatea plajei. În acest context, speră ca Apele Române să se doteze cu astfel de utilaje.
„Din păcate, Mamaia nu mai are peste tot acelaşi nicip pe care mi-l aduceam aminte şi acea intrare foarte fină şi lină, în mare, astfel încât, copil fiind părinţii nu aveau nicio grijă că o să mă pierd. Dacă mergem spre Doi Papuci, cred că îi spune, care e plaja dinspre Constanţa, nisipul este fin, dacă mergem în partea cealală, nu mai este aşa de fin”, a spus ministrul.
El a precizat că, din ce a vorbit cu cei de la Apele Române şi cu operatorii din turism, sunt şi soluţii tehnologice. Acestea ar putea să îmbunătăţească calitatea plajei, în sensul de a măcina nisipul şi a deveni fin.