Chiar dacă ești cel mai sceptic om din România, victoria surprinzătoare a lui Kalus Iohannis te-a făcut să te mai gândești măcar o dată dacă, nu cumva, istoria se repetă.
Klaus Iohannis devine președintele României într-o perioadă în care schimbările din societatea noastră încep să se producă într-un ritm tot mai accelerat. Începem să ne maturizăm ca societate. Dacă aruncăm o privire în urmă, înspre orizontul nu chiar atât de îndepărtat al sfârșitului anilor ‘80, începutul anilor ‘90, ne dăm seama că schimbările prin care am trecut sunt de-a dreptul spectaculoase.
Dar oricât de spectaculoase sunt aceste transformări, ele nu sunt o premieră. Am mai trecut prin astfel de schimbări profunde cel puțin de două ori în istoria noastră. Prima dată, în urmă cu 150 de ani, atunci când noul stat românesc abia intra în modernitate și reușea cu multe sacrificii să își dobândească unitatea și independența. A doua oară, imediat după Primul Război Mondial, când România Mare trebuia să facă față provocărilor generate de traumele războiului, dublarea populației și de integrarea unor teritorii extrem de diferite din punct de vedere economic și social. În ambele cazuri, am avut la conducerea statului lideri capabili să gestioneze schimbarea. Acești lideri au fost Carol I și Ferdinand, doi germani. Niciunul dintre ei nu a provocat schimbarea. Dar și unul și celălalt au reușit să țină România pe drumul către schimbare. În ciuda haosului politic, a frământărilor sociale și a provocărilor externe, cei doi regi au asigurat stabilitatea și autoritatea necesare unor transformări de natură sistemică. Cei doi au oferit României un model de leadership fundamental ancorat în educația germană. Este un model care valorizează mai mult decât orice disciplina și ordinea.
Cunosc intim această etică a disciplinei. Am avut șansa să fiu crescut în spiritul ei de bunica din partea mamei. Pe numele ei de fată o chema Helvig-Schindler. De la ea am învățat ce înseamnă disciplina, ordinea și cum aceste valori se transpun în relațiile interumane din interiorul comunității. Paradoxal, odată ce aceste valori sunt acceptate și respectate, ele dau naștere unei culturi a dialogului eminamente democratică. Liderul crescut cu aceste valori este inflexibil atunci când i se cere să negocieze disciplina și ordinea, dar este deschis dialogului și discursului critic odată ce disciplina și ordinea sunt respectate.
Klaus Iohannis provine din acest mediu. În plus, el a beneficiat de o educație germană protestantă. Este un model de educație care te învață că munca este mai mult decât un mijloc pentru a-ți satisface nevoile. În etica protestantă, munca este o datorie morală. Alegerea lui Iohannis ca președinte al României deschide oportunitatea recuperării unui model de leadership pe care noi l-am pierdut. Este un model de leadership în care există o convergență reală între ceea ce trebuie făcut și ceea ce este bine de făcut. Un model în care liderul este ceea ce zice că face. În care liderul este nu doar reprezentantul celor pe care îi conduce, dar este și un exemplu pe care ei pot să îl urmeze. Este un model de leadership care se concentrează foarte mult pe rezultate concrete, care se pot vedea și măsura. Este un model care nu tolerează lipsa de performanță. Este un model în care liderul își asumă responsabilitatea. Iar acest model de leadership poate fi replicat la toate nivelurile și în toate structurile societății și în business și în spațiul public și în cel neguvernamental. Pentru că, din nou, istoria ne învață, este un model perfect compatibil cu spiritul latin al societății românești și cu aspirațiile noastre europene.
Este un model de leadership de care avem nevoie acum. România este în mijlocul unui proces de schimbare profundă. Economia a depășit criza financiară și a intrat din nou pe plus. Instituțiile publice și companiile private au început să se consolideze. Participarea civică și implicarea socială au cunoscut o creștere consistentă. Țara noastră a început din nou să își revendice rolul de lider regional. Avem nevoie de lideri care să fixeze aceste obiective ale schimbării și să reușească să le ducă până la capăt.
Pentru că există o vorbă veche, spusă în majoritatea provinciilor Romaniei (dar mai ales în Ardeal): "Românul nu-i român întreg, daca nu-i si un pic Neamț!"
Mihai Stănescu
