După mai bine de un an de eforturi susținute, UAE Romanian Business Council, organizație care are ca scop consolidarea dialogului și dezvoltarea relațiilor de afaceri între companiile autohtone și cele din Emiratele Arabe Unite, se va lansa oficial la Burj Khalifa pe 6 octombrie anul acesta.
Romanian Business Council, organizație non-profit care are rolul de a crea o punte între mediul de afaceri din Europa și cel din Orientul Mijlociu, se va lansa oficial pe 6 octombrie în Emiratele Arabe. Organizația, înființată sub înaltul patronaj al Alteței Sale Șeicul Hamdan Bin Khalifa Bin Hamdan Al Nahyan, reunește deja mai multe companii și antreprenori din cele două țări, dar servește și ca o interfață de dialog la nivel european.
„Am început această inițiativă în urma unei discuții cu Consulatul României din Emiratele Arabe Unite în care am identificat o lacună din punct de vedere al modului în care mediul de business din România reușește să înțeleagă aspectele care țin de cultura și mai ales cultura de business în această țară.
Anul trecut, pe 28 aprilie, a luat naștere această inițiativă prin care ne dorim să înțelegem toate detaliile și specificitățile unui sistem legislativ și al unei culturi relativ noi pentru cei care vor să investească în Emiratele Arabe Unite, dar care dispune de foarte multe beneficii pentru antreprenorii și companiile care vor să facă afaceri acolo. Este vorba de un mediu de business extrem de efervescent, în care sunt disponibile numeroase finanțări, granturi și investiții, pentru a aduce know-how și afaceri.
Există o deschidere completă în acest sens. De asemenea, există și companii mari în Emiratele Arabe care își doresc să aibă un mod prin care să comunice eficient cu antreprenorii români și să realizeze investiții aici”, a declarat Marius Marinoff, președintele Romanian Business Council UAE-RO-UE.
Un moment istoric pentru mediul de business românesc
Lansarea oficială a organizației Romanian Business Council este rezultatul unui efort de mai mulți ani
„Este un moment important pentru noi pentru că, după atâția ani, comunitățile de business și comunitățile antreprenoriale stau la aceeași masă. Este primul rezultat concret, după șapte ani de eforturi prin care am reușit să unim toate vocile antreprenoriatului românesc, dar și toate inițiativele private și publice din Emiratele Arabe Unite. Este un moment istoric pentru că, de acum înainte, sprijinul către antreprenoriatul românesc și cel din Emirate va fi mult mai consistent și mai coerent”, a precizat vicepreședintele Romanian Business Council UAE-RO-UE, Genoveva Turcu.
Organizația are deja o serie de rezultate concrete, materializate prin încheierea mai multor parteneriate cu jucători importanți din mediul de afaceri din Emiratele Arabe Unite.
„Lucrăm la dezvoltarea de programe de schimb bilateral între cele două zone, alături de dezvoltarea business-ului clasic și a schimbului tradițional de proiecte. Am încheiat deja o serie de parteneriate strategice, dar mai avem în plan realizarea altor parteneriate importante. European Women Association și România au un protocol deja pentru formarea European Business Council, țara noastră fiind unul dintre fondatori.
Alături de această inițiativă de amploare, mai sunt și altele destinate antreprenorilor, pe partea de tehnologie, inovație, sustenabilitate și business clasic de producție. Zona de securitate alimentară, industrializare, inovație și sustenabilitate reprezintă priorități comune ale Europei și Orientului Mijlociu și există extrem de multe cerințe din ambele părți, dar încă nu am avut un cadru stabil și sigur nici pentru o zonă, nici pentru cealaltă, din cauza diferențelor economice și juridice ale ecosistemelor care sunt destul de mari. Din acest motiv, unul din primele lucruri pe care va trebui să le realizăm va fi să angrenăm un sistem astfel încât transparența acestor sisteme să fie cât mai mare pentru ambele zone”, a explicat Genoveva Turcu.
Provocări depășite
Conform vicepreședintelui Romanian Business Council, Orientul Mijlociu este un hub extraordinar pe partea de inovație, sustenabilitate și business, oportunități pe care organizația încearcă să le exploateze: „Încercăm să aducem tot know-how-ul de acolo încoace, dar și să transferăm partea de creativitate și inovație din zona României, dar și a Europei, către Orientul Mijlociu”, a precizat Genoveva Turcu.
Demersul nu a fost însă lipsit de provocări specifice. „Principala provocare cu care ne confruntăm este reprezentată de diferențele culturale, în primul rând, și de înțelegerea și educația antreprenorilor din ambele zone, atât din Europa, cât și din Orientul Mijlociu. Dar intențiile sunt bune, dorințele sunt aliniate, deci cred că această provocare începe să fie depășită. (…)
La nivelul Uniunii Europene există deschidere pentru consolidarea acestui dialog, există interes pentru sprijinirea colaborării, pentru că Orientul Mijlociu este astăzi un hub global de business extrem de important. Depinde doar de noi cum vom reușit să materializăm acest suport în anii care vor veni”, a concluzionat vicepreședintele Romanian Business Council UAE-RO-UE, Genoveva Turcu.