Oportunități pentru companiile românești, analizate de Ministerul Economiei și BVB

Optimism

Miercuri a avut loc o întâlnire între secretarul de stat din Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Daniela Nicolescu și reprezentanți ai Bursei de Valori București. În cadrul discuțiilor au fost abordate teme precum rolul pieței de capital în dezvoltarea economiei, simplificarea procesului investițional și facilitarea accesului la finanțare pentru companii.

Rolul pieţei de capital în dezvoltarea economiei, precum şi modalităţile concrete de colaborare cu instituţiile statului au fost temele centrale abordate în cadrul întâlnirii de miercuri a secretarului de stat din Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Daniela Nicolescu, cu reprezentanţi ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB), transmite Agerpres.

Conform unui comunicat al Ministerului, participanţii la discuţii au abordat teme legate de facilitarea accesului companiilor româneşti la finanţare şi potenţialul de atragere de capital pe care Bursa de Valori Bucureşti îl poate oferi acestora în demersul de creştere a afacerilor. Reprezentanţii BVB au prezentat oportunităţile pe care piaţa de capital le oferă companiilor care au proiecte de dezvoltare – vizibilitate, transparenţă, precum şi creşterea capitalului de încredere din partea investitorilor.

Vor fi consultări periodice cu BVB pentru găsirea celor mai bune soluții

„Apreciem rolul Bursei de Valori în susţinerea mediului de business prin asigurarea unei surse stabile de capital, de aceea vă asigurăm de deschiderea noastră către continuarea parteneriatului existent, în beneficiul antreprenorilor şi al economiei româneşti. Împreună putem să ajutăm companiile să se dezvolte, punându-le în legătură cu investitorii care au capitalul atât de necesar dezvoltării lor”, a transmis secretarul de stat Daniela Nicolescu.

În cadrul discuţiilor, au fost abordate şi aspecte privind nevoia de simplificare a procesului investiţional pe piaţa românească de capital prin flexibilizarea reglementărilor privind fiscalitatea, astfel încât capitalul să ajungă la companiile autohtone şi să să le ajute să crească.

S-a convenit organizarea de consultări periodice cu BVB pentru identificarea celor mai bune soluţii pentru susţinerea economiei româneşti şi a companiilor locale.

La discuţii au participat, din partea Bursei de Valori Bucureşti, Radu Hanga, preşedinte, şi Adrian Tănase, director general.