Oportunităţile crizei: Terenurile, o investiţie profitabilă?

Scaderea pretului la terenuri va fi ceva mai mica in ansamblul pietei imobiliare, iar situatia actuala de pe piata ofera numeroase oportunitati de investitie, sustin specialisti in domeniu. „Criza financiara ii afecteaza, in primul rand, pe cei care au facut investitii bazate doar pe zvonuri sau pe cei care au cumparat terenuri in speranta ca vor obtine coeficienti urbanistici foarte buni”, a explicat Valeriu Ichert, manager of  Land Department CB Richard Ellis | Euri

Scaderea pretului la terenuri va fi ceva mai mica in ansamblul pietei imobiliare, iar situatia actuala de pe piata ofera numeroase oportunitati de investitie, sustin specialisti in domeniu.

„Criza financiara ii afecteaza, in primul rand, pe cei care au facut investitii bazate doar pe zvonuri sau pe cei care au cumparat terenuri in speranta ca vor obtine coeficienti urbanistici foarte buni”, a explicat Valeriu Ichert, manager of  Land Department CB Richard Ellis | Eurisko.

Potrivit acestuia, situatia actuala din piata imobiliara ofera posibilitatea unor investitii interesante. „Multi dintre proprietari au fost luati prin surprindere de problemele actuale si sunt nevoiti sa-si refaca planurile. In conditiile in care piata nu are potential de absorbtie ca in anii precedenti, multe dintre proiectele anuntate raman in stand by sau sunt anulate”, a mai spus Ichert.

„Oportunitatile apar in fiecare zi, insa, ele trebuie analizate cu foarte mare atentie. Coeficientii urbanistici nu se mai obtin cu aceasi usurinta, iar potentialul finaciar actual nu promite dezvoltari imobiliare de orice fel si in orice locatie”, a adaugat Valeriu Ichert.

Si directorul general al Magazinuldecase.ro, Matei Malos, este de parere ca pretul terenurilor achizitionate in mod speculativ ( in regiunile periferice din localitatile aflate in jurul Bucurestiului la o distanta de circa 12-15 km) vor scadea dramatic, cu 60-70%. „Achizitia acestora a avut la baza ideea ca se vor construi noi zone rezidentiale, dar intre timp, odata cu criza dezvoltatorii imobiliari au stopat mai multe astfel de proiecte. Sunt zone in care nu se va construi niciun proiect imobiliar 10-15 ani de aici inainte”, a explicat Malos. El a mai spus ca, momentan, in Bucuresti se cumpara ieftin in anumite zone secundare, ceea ce reprezinta o afacere profitabila din punctul de vedere al investitorului.

„Investeste cine are cash si stiu ce oportunitati poate oferi o piata imobiliara in criza. Sunt in piata clienti care dispun de lichiditati, au conexiuni in anumite medii, banci, companii imobiliare etc, si care vizeaza oportunitati. Principalul lor scop este sa achizitioneze proprietati mult subevaluate. Poate pare greu de crezut, insa pentru multi acest moment de descumpanire isi are beneficiile lui’, a explicat Valeria Coroianu, coordonator departament rezidential la agentia imobiliara Eurometropola.