O serie de evoluţii economice şi politice din Ungaria, în săptămânile trecute, oferă ocazia unei noi perspective asupra ţării. Gerhard Aigner, general manager Raiffeisen Capital Management La sfârşitul lunii februarie, Banca Centrală Ungară - cum a prevăzut Raiffeisen Capital Management (RCM) - nu a întreprins nicio scădere a dobânzii, împotriva aşteptărilor pieţei. În loc de aceasta, a fost suprimat culoarul de tranzacţionare valabil până atunc
O serie de evoluţii economice şi politice din Ungaria, în săptămânile trecute, oferă ocazia unei noi perspective asupra ţării.
Gerhard Aigner, general manager Raiffeisen Capital Management
La sfârşitul lunii februarie, Banca Centrală Ungară – cum a prevăzut Raiffeisen Capital Management (RCM) – nu a întreprins nicio scădere a dobânzii, împotriva aşteptărilor pieţei. În loc de aceasta, a fost suprimat culoarul de tranzacţionare valabil până atunci, astfel că forintul poate fluctua liber în viitor.
Se pare că posibilele pierderi cauzate de cursul forintului se vor menţine în anumite limite şi pe termen lung, iar prin suprimarea culoarului de tranzacţionare ar trebui să se manifeste chiar şi un potenţial de apreciere. Moneda ungară a reacţionat mai întâi cu câştiguri datorate cursului, însă până la urmă a fost afectată din nou de turbulenţele generale de pe pieţele financiare şi de aversiunea pentru risc, aflată în creştere din nou în toată lumea. Aceasta, împreună cu rata inflaţiei, aflată doar într-o uşoară scădere în februarie (6,9%), a dat băncii centrale ocazia să majoreze dobânda la sfârşitul lunii martie cu 0,5%, la 8%. Atâta vreme cât situaţia de pe pieţele financiare internaţionale nu se agravează din nou simţitor, ar trebui ca forintul să fie astfel suficient sprijinit şi să nu existe, în viitorul apropiat, o altă majorare a dobânzii şi, mai ales, ca rata inflaţiei să scadă progresiv în lunile viitoare.
În prezent, cu 8,5%-9%, obligaţiunile de stat ungare rentează mult, comparativ cu Europa. Ele pot profita puternic dacă situaţia de pe pieţele financiare se va destinde la nivel global. Un aspect mai puţin pozitiv pentru piaţa de acţiuni ungară sunt dobânzile ridicate. În ultimele săptămâni, această piaţă a suferit pierderi foarte puternice, în comparaţie cu celelalte burse est-europene. Ea a fost afectată suplimentar prin accentuarea crizei guvernului de la Budapesta. Cel mai probabil scenariu pentru următoarele luni este o guvernare minoritară. Pentru economie şi pentru reformele viitoare, aceasta nu aduce perspective bune. Din perspectiva macroeconomică, piaţa de acţiuni ungară nu este foarte atractivă în prezent şi justifică o evaluare neutră. Din perspectiva bottom-up, caracteristică pentru RCM, există însă anumite companii care oferă acum posibilităţi bune de câştig şi care depind relativ puţin de evoluţia economică a ţării. Printre ele, societăţi din sectoarele de telecomunicaţii, farmaceutic, energetic şi bancar.
Capital – Editia nr.14, data 9 aprilie 2008