Opoziția se clatină din toate încheieturile. Mai este mai puțin de o săptămână până la votarea moțiunii de cenzură, dar a început deja scandalul. Au fost replici dure între doi foști premieri.
Replici dure între doi foști premieri. Victor Ponta și Dacian Cioloș s-au contrat, de la distanță. Liderul ProRomânia nu a semnat moțiunea PNL și a transmis un mesaj extrem de dur celor din Opoziție.
“Este un semnal pentru cei care votează Pro România legat de faptul că nu suntem de acord cu textul propus, că nu vrem să avem legături de parteneriat politic cu PNL, USR, PMP, că vom vota moțiunea de cenzură dintr-un singur motiv: acela că ne dorim un guvern mai bun decât cel actual. Dar, în niciun caz nu se pune problema să facem alianțe politice cu cei de la PNL, USR și PMP cu care avem niște diferențe fundamentale”, a spus Ponta.
Liderul ProRomânia nu crede deloc în moțiunea PNL chiar dacă spune că o va vota. “În condițiile în care ar trece moțiunea de cenzură, ceea ce în acest moment e puțin probabil, dar dacă ar trece, eu cred că singura soluție corectă și rațională este ca domnul Iohannis în calitatea sa de arbitru, nu de jucător, să cheme absolut toate forțele politice, și mă refer inclusiv la PSD, la ALDE, și să ceară niște soluții la problemele pe care le avem stringente. (…)
Vedeți că PNL și USR se cam ceartă, cam cum se ceartă și ceilalți. Când vrei voturi de la cineva, în speță de la PSD și ALDE, nu-i înjuri toată ziua la TV și te aștepți după aia să-ți voteze moțiunea. Într-un fel ori îi bănuiesc că nu se pricep ori îi bănuiesc că chiar nu au vrut să treacă moțiunea și de asta i-au tot atacat pe cei de la PSD și ALDE”, a mai spus Ponta.
Într-o altă emisiune TV, Dacian Cioloș a afirmat că nu există neînțelegeri în interiorul alianței.”Nu există. Tot căutați și dvs. și alții neînțelegeri. N-are cum să existe pentru că discutăm zilnic despre ceea ce facem. Suntem gata să intrăm cât de repede putem la guvernare, în măsura în care avem o majoritate politică în parlament”, a spus Dacian Cioloș, la România TV.