Vicepremierul Gabriel Oprea a avut, în perioada ianuarie-octombrie 2015, 1.607 deplasări folosind coloana oficială atât la instituţii publice, cât şi la destinaţii private, astfel încât procurorii au decis că se impune efectuarea de cercetări în cazul vicepremierului pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.
Spre deosebire de Gabriel Oprea, preşedintele Klaus Iohannis a avut, în aceeaşi perioadă, 580 de deplasări, iar premierul Victor Ponta – 814 de deplasări cu coloană oficială.
Informaţia apare în ordonanţa prin care Parchetul Capitalei şi-a declinat competenţa în favoarea Parchetului General de a soluţiona dosarul privind moartea poliţistului Bogdan Gigină, care s-a aflat în coloana oficială a lui Gabriel Oprea.
În ordonanţă se arată că toţi poliţiştii implicaţi în însoţirea coloanei oficiale au declarat la Parchet că, atunci când se ştia traseul de deplasare din timp, se asigurau intersecţiile cu poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere.
Astfel, în data producerii accidentului din 20 octombrie, pe traseul pe care s-a produs accidentul s-au asigurat 19 intersecţii, folosindu-se 27 de poliţişti.
'În urma verificării registrelor evidenţă delegaţii, s-a constatat că în perioada 2.01.2015 – 21.10.2015, ministrul Afacerilor Interne a avut un număr de 1.607 deplasări coloane oficiale, atât la instituţii publice, cât şi la destinaţii private, în timp ce preşedintele României a avut 580 de deplasări, iar prim-ministrul – 814', se arată în ordonanţa procurorilor.
'Faţă de cele expuse mai sus, în cauză se impune efectuarea de cercetări şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art.297 alin.1 C.p., privitor la modul de constituire şi folosire a coloanelor oficiale ale Ministrului Afacerilor Interne. Întrucât beneficiarul deplasărilor în cauză a fost ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie', se mai arată în ordonanţa de declinare.
Poliţistul Bogdan Gigină a decedat după ce, în seara zilei de 20 octombrie, a fost implicat într-un accident la intersecţia Calea Plevnei cu bd. Ştirbei Vodă.
Poliţia Capitalei a anunţat ulterior că poliţistul se afla în coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea.
'Poliţistul Bogdan Cosmin Gigină se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu specifice poliţiei rutiere, conform reglementărilor legale în domeniu, fiind angrenat în dispozitivul mobil şi fix de fluidizare a traficului rutier în Bucureşti, asigurând deplasarea în siguranţă a coloanei oficiale, precum şi a celorlalţi participanţi la trafic', a precizat Poliţia Capitalei.
Ulterior, vicepremierul Gabriel Oprea a fost audiat în calitate de martor de procurorii de la Parchetul Capitalei.
'Eram în timpul serviciului, îmi făceam datoria. Veneam de la o instituţie a statului român. Am declarat aceste lucruri, nu am voie să spun mai mult decât am declarat. N-am avut nimic în plus faţă de ceilalţi miniştri de Interne. N-am avut anul acesta nicio zi de concediu, am muncit de dimineaţa până seara într-un context greu de securitate. Am avut mai multe deplasări. Ori de câte ori voi fi chemat la Parchet, voi declara. Am trimis toate documentele. Şi vreau să ştiţi că în toată activitatea mea de ministru sau de vicepremier nu am încălcat legea', declara pe 28 octombrie vicepremierul Oprea, după ce a fost audiat la Parchet. AGERPRES