Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a declarat luni, după o vizită pe care a făcut-o la malul Mării Negre, că litoralul este pregătit să primească turişti, aşa cum ne-a obişnuit în ultima perioadă, cu lucruri bune, foarte bune dar şi cu lucruri mai puţin bune. Ștefan Radu Oprea a mai spus că atunci când ne referim la litoralul românesc se poate vorbi despre festivalurile care se organizează şi care pot fi o atracţie pentru turiştii străini.
”Am văzut litoralul pregătit să primească turişti, aşa cum ne-a obişnuit în ultima perioadă, cu lucruri bune, foarte bune şi cu lucruri mai puţin bune.
Am fost la comandamentul ANPC, am fost împreună la pas prin Mamaia şi zona Năvodari şi am constatat că sunt lucruri care pot fi îndrepate foarte repede şi unele mai complicate”, a spus ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News.
Bugetul de promovare este mic
Ministrul a precizat că există un buget pentru promovarea turistică, la minister, care nu este foarte mare comparativ cu alte ţări chiar din jurul nostru, în jur de 3 milioane de lei.
Ştefan Radu Oprea a mai spus că atunci când vorbim de litoralul românesc se poate vorbi despre festivalurile care se organizează şi care pot fi o atracţie pentru turiştii străini.
”Este important să ţintim pe baza unor analize, strategii de turism au fost nu prea ştim să ne ţinem de ele sau să fructificăm ştiinţa oamenilor care s-au ocupat de ele. (..)
Am discutat cu colegii cum putem cheltui aceşti bani. Urmează nişte târguri de turism importante şi este obligatoriu să participăm, să convingem cât mai mulţi operatori să meargă cu noi la standurile pe care ministerul le plăteşte”, a spus Oprea.
Avem 6 plaje cu certificat Blue Flag
Ministrul a mai spus că avem şase plaje astăzi care au obţinut acel certificat de calitate Blue Flag.
”Sunt foarte multe criterii pe care trebuie să ne îndeplinească o plajă pentru această certificare, cred că 33 la număr, de la accesibilitate, preţuri scăzute, accesibilitate pentru persoane cu dizabilităţi, avem doar 6 plaje care nu au o lungime foarte mare. (..)
Împreună cu operatorii putem veni cu această etichetă de calitate pe mai multe plaje, pentru că face bine turismului. Ne-am propus să facem discuţii cu operatorii de pe litoral pentru a avea mai multe plaje”, a arătat ministrul.
Ştefan Radu Oprea a mai afirmat că a costatat că plajele sunt închiriate pe un timp foarte scurt.
”A fost o perioadă de provizorat dacă în fiecare an autorizaţia e provizorie, ca antreprenor nu îţi poţi face un plan de bussines, şi preţurile vor fi foarte mari pentru că ştii că ai un singur sezon” a explicat ministrul.