Oprea, ministrul campion la încasat chirii

Imobiliarele sunt punctul forte pentru o parte dintre miniştrii actualului Cabinet Emil Boc. Gabriel Oprea, Elena Udrea, Sebastian Vlădescu sunt printre cei mai „competenţi” în acest domeniu. Cele mai multe imobile deţine Gabriel Oprea, ministrul Apărării Naţionale. El a mizat pe cumpărarea de terenuri şi case în scopul închirierii. Potrivit declaraţiei sale de avere, Oprea a obţinut anul trecut aproximativ 200.000 euro numai din cele 14 chirii încasate de pe urm

Imobiliarele sunt punctul forte pentru o parte dintre miniştrii actualului Cabinet Emil Boc. Gabriel Oprea, Elena Udrea, Sebastian Vlădescu sunt printre cei mai „competenţi” în acest domeniu.

Cele mai multe imobile deţine Gabriel Oprea, ministrul Apărării Naţionale. El a mizat pe cumpărarea de terenuri şi case în scopul închirierii. Potrivit declaraţiei sale de avere, Oprea a obţinut anul trecut aproximativ 200.000 euro numai din cele 14 chirii încasate de pe urma averii sale imobiliare.

Oprea deţine trei terenuri şi opt case – trei terenuri intravilan, două în oraşul Voluntari şi unul în Bucureşti; două apartamente în Bucureşti; trei case, două în Bucureşti şi una în Voluntari; două case de vacanţă la Predeal şi Mangalia; un spaţiu comercial în Bucureşti. Majoritatea acestor proprietăţi sunt destinate închirierii, sumele încasate în 2009 pentru fiecare imobil fiind cuprinse între 250 euro şi 25.000 euro.

Capitala sau Ardealul?

Un alt ministru cu multe imobile în portofoliu este Sebastian Vlădescu, ministrul Finanţelor. El are patru apartamente în Bucureşti şi unul la Sinaia.

Elena Udrea se poate mândri şi ea cu o avere imobiliară consistentă, deţinând împreună cu soţul ei patru terenuri intravilan în Bucureşti, un apartament la Unirii şi o casă în Pipera.

Dacă Vlădescu şi Udrea s-au orientat către terenuri şi case din Capitală, vicepremierul Marko Bela a achiziţionat imobile în Ardeal. El deţine patru terenuri agricole în judeţele Covasna şi Sălaj cu o suprafaţă totală de 7,8 ha, un apartament în Cluj-Napoca, unul în Bucureşti şi o casă de locuit în Sâncrasu de Mureş.

Casele în străinătate, pentru unii moft, pentru alţii necesitate

Un ministru care a mizat pe imobile din străinătate este Radu Berceanu. Ministrul Transporturilor este deja celebru pentru  apartamentul său de la Marea Mediterană, situat în staţiunea de vacanţă Cala Millo din Palma de Mallorca, Spania. Berceanu mai deţine şi un apartament în Craiova şi unul la Râmnicu Vâlcea.

Un alt ministru cu locuinţă în străinătate este Daniel Funeriu. Ministrul Educaţiei deţine un apartament la Strasbourg pe lângă cele două terenuri agricole din Murani, judeţul Timiş, şi un apartament în Arad.

Unii se mulţumesc cu două-trei imobile

O parte dintre membrii cabinetului se mulţumesc cu una-două case şi ceva terenuri. Astfel, Adriean Videanu, ministrul Economiei, are un teren intravilan la Cinciş, judeţul Hunedoara, două apartamente în centrul Capitalei, plus o casă în construcţie în satul Ciofliceni, comuna Snagov, pe un teren concesionat pe 99 de ani.

La rândul său, Vasile Blaga, ministru de Interne, deţine un teren intravilan şi o casă în Oradea, judeţul Bihor, un teren agricol la Cihei, judeţul Bihor, şi un apartament în centrul Capitalei.

Mihai Şeitan, ministrul Muncii, deţine un teren agricol de 25 ha în comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa, şi o casă în Bucureşti, iar Mihail Dumitru, ministrul Agriculturii, are un teren intravilan şi o casă în comuna Crevedia, judeţul Dâmboviţa, plus un apartament în Bucureşti.

Cătălin Predoiu are două terenuri intravilan şi o casă în Voluntari, judeţul Ilfov.

Doar strictul necesar sau nici atât

Din categoria celor care nu au mizat pe achiziţia de imobile se numără premierul Emil Boc, care are doar un apartament la Cluj-Napoca, ministrul Mediului, Borbely Laszlo, care deţine o casă la Târgu Mureş, ministrul de Externe, Teodor Baconschi, care are un apartament, iar ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, care are doar un teren intravilan la Oradea.

Şi mai rău stau ministrul Culturii, Kelemen Hunor, şi ministrul Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, care nu deţin niciun imobil.

DETALII:
Citeşte şi Săracii miniştri bogaţi.