Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, s-a declarat nemulţumit de bugetul pentru anul viitor alocat armatei, dar a adăugat că militarii dau astfel un mesaj de solidaritate, având în vedere criza economică pe care o traversează şi România.
El şi-a exprimat speranţa că România va reuşi să achiziţioneze, printr-un efort financiar, cu banii existenţi, "încet, dar sigur", avioane americane de tip F-16, folosite şi de alte state NATO din zonă.
El a adăugat că armata şi ministerul pe care îl conduce şi-au îndeplinit şi cu "un buget de avarie" misiunea, atât în ţară, cât mai ales în teatrele de operaţii.
Potrivit ministrului Apărării, armata îşi îndeplineşte misiunile "în condiţii grele" şi are nevoie de bani, "de acel buget de 2,38, ca să putem să avem tehnică de luptă modernă".
"Noi sperăm că proiectul nostru, pe care l-au cerut forţele aeriene, să ne dotăm cu F16, vom putea printr-un efort, cu banii pe care îi avem, încet, dar sigur, să putem să cumpărăm acele avioane", a afirmat ministrul Apărării, citate de Agerpres.
În urmă cu aproximativ o săptămână, şeful statului spunea, la postul public de televiziune, că România nu are acum bani să angajeze asemenea contracte, dar că se caută soluţii de finanţare pe termen lung, care să nu afecteze bugetul României într-un mod brutal.
CSAT a aprobat în martie 2010 achiziţionarea a 24 de avioane F16 în uz. Achiziţionarea avioanelor F16 aprobată de CSAT costa aproximativ 1,3 miliarde dolari, primele aparate, cu o resursă de zbor estimată la încă 10-15 ani, urmând să ajungă în România în 2013. Ministerul Apărării preciza la acel moment că cele 24 de avioane aprobate de CSAT sunt variantă Block 25, revitalizate şi complet echipate, iar pachetul cuprinde asistenţă tehnică pentru o perioadă de 3-5 ani şi pachet de suport logistic, simulatoare de zbor, pregătirea personalului navigant şi tehnic, transportul, adaptarea infrastructurii de la sol, muniţia, armamentul, costuri administrative, informează mediafax.ro.