Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a cerut joi Administraţiei Străzilor să inventarieze şi să remedieze problemele apărute la nivelul carosabilului având în vedere deteriorarea asfaltului ca urmare a zăpezilor căzute şi a fenomenului îngheţ-dezgheţ.
Potrivit unui comunicat al PMB remis, în zilele de 8 şi 9 februarie, inspectorii Administraţiei Străzilor au verificat starea carosabilului pe principalele artere de circulaţie din Capitală.
‘Au fost verificate în jur de 300 de străzi, bulevarde şi pieţe, 30% dintre acestea fiind în stare bună. În vederea remedierii gropilor, exfolierilor şi fisurilor apărute în carosabil, situaţia constatată în teren va fi comunicată antreprenorilor cu care Administraţia Străzilor are încheiate contracte’, se mai arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, vor fi remediate în perioada imediat următoare, în funcţie şi de condiţiile meteorologice, zona cuprinsă între Calea Griviţei şi Bd. Dinicu Golescu (sens spre Witing), strada Turda – intersecţie cu bd. Ion Mihalache zona deteriorata (RATB), şoseaua Bucureşti-Ploieşti zona cuprinsă între Piaţa Presei Libere şi Fântâna Mioriţa, Fântâna Mioriţa, pe Pod Băneasa, bulevardul Mărăşti în faţa Mănăstirii Caşin, toate din sectorul 1.
Alte străzi care vor fi reparate sunt strada Maica Domnului – bd. Lacul Tei , nr.44, nr.46, nr.23, nr.24, nr.39 – gropi în carosabil, strada Ţepeş Vodă, între Str. Popa Nan şi strada Budila, din sectorul 2.
Din sectorul 3 vor fi reparate zona Baba Novac – Câmpia Libertăţii, la trecere pietoni, sens centru, zona Halelor – în dreptul staţiei RATB ‘P-ţa. Unirii’, sens spre Calea Victoriei, iar din sectorul 4 sunt vizate bulevardul Gh. Şincai zona Tineretului, strada Vitan – Bârzeşti peste drum de Centru Comercial.
În sectorul 5 se vor efectua lucrări pe Şoseaua Panduri în zona intersecţie cu str Dr. Rainer cămin cu guler deteriorat (Apa Nova), strada Amurgului, strada Bacău.
Lucrări vor mai fi efectuate în sectorul 6 pe strada Constantin Noica, bulevardul Ghencea, prelungirea Ghencea – Valea Oltului, bulevardul 1 Mai, strada Vasile Milea în zona bd. Timişoara.
SURSA: Agepres