Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat sâmbătă că Patriarhia Română nu a solicitat niciodată bani pentru Catedrala Mântuirii Neamului.
‘Niciodată Patriarhia nu a cerut bani, am dat noi bani, pentru că am considerat că aşa e normal să sprijinim şi am sprijinit cu cât s-a putut. Preafericitul nu a cerut niciodată bani’, a spus Oprescu, cu prilejul verificării stadiului lucrărilor la Pasajul Mihai Bravu.
Edilul general speră că la anul se vor acorda bani pentru catedrală. ‘Anii trecuţi am dat în principal, anul acesta mai deloc, pentru că am avut toate strângerile acestea financiare, dar sperăm ca anul care vine să putem pune deoparte şi să putem să le acordăm aceeaşi atenţie. Şi eu doresc să se termine cu construcţia’, a adăugat primarul Capitalei.