Cablurile aeriene de pe stâlpi din zona Bulevardului Mihai Bravu au fost dezafectate, după ce în zonă a fost dată în folosinţ reţeaua de canalizaţie subterană Netcity, primarul Sorin Oprescu declarând că bucureştenii "au dreptul să vadă cerul liber, şi nu firele agăţate pe stâlpi".
Edilul şef al Capitalei a verificat, vineri, în zona Bulevardului Mihai Bravu, modul în care se face dezafectarea cablurilor aeriene de pe stâlpi.
"La urma urmei, şi bucureştenii au dreptul să vadă cerul liber, şi nu firele agăţate pe stâlpi. Iată că suntem în programul propus şi acceptat de municipalitate, chiar dacă acesta a avut anumite probleme în desfăşurare", a spus Sorin Oprescu.
Potrivit primarului general, cea mai mare problemă pentru firma care se ocupă de efectuarea canalelor subterane din reţeaua Netcity a fost lipsa banilor, însă în prezent "partenerul şi-a revenit din punct de vedere financiar".
Sorin Oprescu a mai spus că până în iulie 2011 vor fi finalizaţi 300 de kilometri de canalizaţie din reţeaua Netcity.
"Sâmbătă, duminică şi săptămâna viitoare vor fi închise zona Muncii, Obor, Bulevardele Carol şi Unirea, pentru că astfel se închide un circuit. Urmează să se intre pe străduţele laterale şi în cartierele din jurul centrului Capitalei", a precizat Sorin Oprescu.
Printre zonele în care urmează să fie finalizată reţeaua subterană de canalizaţie se află şi Bulevardele Lascăr Catargiu, Aviatorilor şi Nicolae Bălcescu.
Municipalitatea se ocupă de dezafectarea cablurile aeriene abandonate în urma mutării reţelei în canalizaţia subterană, operaţiunile fiind realizate cu sprijinul RATB, Enel şi Luxten.
În urma anunţurilor repetate transmise de către municipalitate operatorilor de comunicaţii electronice, aceştia şi-au reamplasat în canalizaţia Netcity reţelele proprii, astfel încât să se asigure continuitatea furnizării serviciilor către utilizatori – persoane fizice sau juridice, susţin reprezentanţii Primăriei Capitalei.
Din martie până în prezent au fost dezafectate cablurile şi echipamentele nefuncţionale abandonate din zonele: Piaţa Universităţii, Biserica Anglicană, strada Tunari – strada Alecu Russo, Bulevardul I.C. Brătianu (tronsonul strada Doamnei – strada Şepcari), Bulevardul I.C. Brătianu – Bulevardul Dimitrie Cantemir – strada Bibescu Vodă – Splaiul Independenţei – strada Halelor, strada Doamnei – strada Academiei – Bulevardul Dimitrie Cantemir – Bulevardul Tineretului – Calea Văcăreşti şi parţial pe tronsoane din Bulevardul Unirii, Bulevardul Regina Maria, aleea Dealul Mitropoliei, strada Radu Vodă, Splaiul Unirii.
În urma unei dispoziţii a primarului general, vineri au început operaţiunile de desfiinţare a reţelelor de comunicaţii electronice montate aerian pe stâlpii situaţi pe Şoseaua Mihai Bravu (zona Piaţa Hurmuzachi – Bucur Obor), pe Calea Moşilor, Bulevardul Carol I – Piaţa Rosetti – strada Hristo Botev – strada Sfânta Vineri, strada Colţei (între strada Hristo Botev şi Bulevardul I.C. Brătianu), Bulevardul I.C. Brătianu (între strada Colţei şi strada Bărăţiei), Bulevardul Corneliu Coposu (între Bulevardul I.C. Brătianu şi strada Sfânta Vineri), strada Sfânta Vineri (între Bulevardul Corneliu Coposu şi Bulevardul Mircea Vodă), strada Paleologlu şi Bulevardul Mircea Vodă (între strada Paleologlu şi strada Sfânta Vineri).
Contractul de concesiune a lucrărilor publice în sistem parteneriat public-privat pentru reţeaua Netcity a fost aprobat de CGMB în 2008 şi semnat în 2 iunie acelaşi an.
SURSA: Mediafax