"Câteva instituţii de stat au primit biciclete şi sunt fericit să văd că încep să le folosească acum, odată cu venirea primăverii. Aşa cum sunt fericit că elevii din şcoli care au primit biciclete gratuit să poată să le folosească începând cu primăvara asta, în aşa fel încât să ajungem la ceea ce ne-am propus cu toţii: mişcarea în aer liber, mişcarea cu bicicletele. Este bine şi pentru sănătate, şi pentru minte. (…) Pentru poporul nostru este nevoie şi de cultura bicicletelor. Nu exagerez cu absolut nimic", a spus edilul şef al Capitalei.
El a mai precizat că cetăţenii Bucureştiului l-au convins că este nevoie de o infrastructură potrivită pentru mişcarea în aer liber cu bicicletele.
În ceea ce priveşte starea pistelor pentru biciclete, Oprescu a afirmat că mai întâi trebuie reparate cele deja existente şi apoi să se continue procesul de realizare a altora, dând asigurări că, până la sfârşitul lunii august, bucureştenii vor putea ‘să meargă fericiţi’ pe acestea.
Ediţia 2011 a programului ‘I Love Velo’ a fost deschisă, sâmbătă, în Parcul Herăstrău din Capitală, lansarea programului fiind marcată printr-un tur de biciclete desfăşurat pe traseul Piaţa Charles de Gaulle, Arcul de Triumf, Bulevardul Kiseleff, Bulevardul Aviatorilor.
În perioada martie-noiembrie, amatorii de biciclete din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Braşov şi Constanţa se vor putea plimba gratuit cu bicicletele ‘I Love Velo’, în baza unui act de identitate.
Potrivit organizatorilor, anul acesta vor fi disponibile, în cele cinci oraşe în care se desfăşoară programul, 1.100 de biciclete. Astfel, centrele ‘I Love Velo’ sunt deschise în parcurile Herăstrău, Tineretului şi Izvor din Bucureşti, în Piaţa ‘Mihai Viteazul’ din Cluj-Napoca, în zona Bulevardului Eroilor din Braşov, în zona Râpa Galbenă din Iaşi şi în Parcul Tăbăcăriei din Constanţa.
Programul de bike-sharing gratuit se desfăşoară sub patronajul Ministerului Mediului şi Pădurilor, iar în Bucureşti a fost demarat în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti şi cu Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement.
După lansarea din Capitală, programul urmează să fie inaugurat şi la Cluj-Napoca – 30 martie, Braşov – 2 aprilie, Iaşi – 6 aprilie şi Constanţa – 9 aprilie.
SURSA: Agerpres