Mai mult, a făcut şi ceva pentru urbea pe care o păstorește. Scrie pe blogul domniei sale. Bineînțeles, se vede și cu ochiul liber prin oraş. Parcarea de la Universitate (care e mai mereu goală). Pasajul D-na Ghica-Chişinău. Parcarea de la Arena Naţională. Unde mai pui finalizarea pasajului Basarab şi a fostului stadion 23 August. Realizări, nu glumă. Ca să nu mai vorbim de planurile următorului cincinal. Autostradă suspendată. Canalul Dunăre-București. Amenajarea râului Dâmbovița pentru plimbări cu bărcuța. Chiar frumos!
Nu contează că majoritatea nu sunt proiectele domniei sale. Nu contează că avem zone în București, Capitala unei țări membre a UE, unde cetățenii, la care se gândește domnul primar zi și noapte, trăiesc ca-n Evul Mediu. Fără apă curentă, fără canalizare, fără gaze, fără străzi asfaltate. Nu contează că în București se construiește în continuare haotic. Nu contează că noi facem pasaje și pasarele în buricul târgului, proiecte la care alții au renunțat pentru că nu fluidizează traficul, ci dimpotrivă. Nu contează că transportul în comun nu încurajează bucureșteanul să-și lase mașina acasă. Nu contează că metroul din Drumul Taberei va fi gata la Sfântul Așteaptă (nu l-am văzut pe Sorin Oprescu să se lege cu lanțuri în fața Palatului Victoria pentru a-i cere premierului banii pentru finanțarea lucrărilor). Nu contează că nu avem o centură ocolitoare la standarde europene. Nu contează că nu suntem în stare să facem un sistem de transport feroviar (rețeaua există) care să preia locuitorii din suburbii și să-i ducă în centru (asta fluidizează traficul cu adevărat). Nu contează că aruncăm zeci, poate sute de milioane de euro pe borduri și trotuare, în loc să facem pasarele și pasaje la ieșirile din oraș pentru a decongestiona traficul (vezi ieșirea din zona de vest Prelungirea Ghencea-Șoseaua de Centură-Domnești). Nu contează că dacă vrei să faci pipi, și te-a prins nevoia în centru, n-ai unde. Pentru că WC-urile din pasajul Universității sunt defecte zile la rând.
Tot ce contează e că avem un primar de gașcă. Care vorbește pe înțelesul românului de rând… Un primar pe care te poți baza sau NU?
Oprescu. Sorin Oprescu. Un primar de nădejde
4 martie 2013, 08:50
Ultima modificare în 4 martie 2013, 10:50
Primarul General e un băiat simpatic. Serios. Vorbeşte pe înțelesul românului de rând. E de gaşcă. Nu se dă mare intelectual, deşi e profesor universitar, doctor. Nu epatează ca alţii, cu toate că este un medic de renume.
Etichete:
Publicat in categoriile: Editoriale
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Editoriale
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Autostrada, mandatul şi chinezii
- Marii lideri au idei, nu bani
- Ați trece de propriul interviu de «angajare» ca antreprenor?
- Statul sunt eu
- Clientela politică – cancerul economiei
- Preţul mic e oare soluţia?
- Între prematuritate şi tardivitate – intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă
- Domnule Iohannis, cum vă place centralizarea din Sănătate?
- Despre creativitate şi inovaţie
- Ne arată Guvernul Ponta luminița de la capătul tunelului?