''În fiecare an, de 7 ani, în septembrie — octombrie, încep reluarea aceleiași probleme — încălzirea, apa caldă — este vorba de sistemul public de termoficare București, necesar pentru asigurarea unui trai decent. Discutăm despre o problemă de interes public major. Politicianismul ieftin, șmecheria, impostura și interesele meschine nu au ce căuta în aceste chestiuni atunci când este vorba despre traiul cetățenilor. Singurul lucru care este important și dictează este interesul cetățenilor. Vreau să trag un semnal de alarmă asupra RADET, asupra situației Serviciului public de termoficare. Situația nu mai poate fi amânată, tolerată. Singurii care au de suferit sunt bucureștenii. An de an consumul a fost plătit'', a spus Oprescu, într-o declarație de presă.
El a afirmat că în 2008, când a preluat PMB, datoria era de 743 de milioane lei, iar aceasta a fost plătită eșalonat, în următorii 3 ani.
În context, edilul șef a susținut că procentul de plată pe primele șapte luni din 2015 ''este de 101%, respectiv 697,6 milioane lei plătite ELCEN pentru agentul termic produs''.
''Oricât de mulți bani am îndreptat către ELCEN nu au fost de ajuns. Plătim penalități la penalități către ELCEN. Dorința ELCEN nu a fost niciodată să se unească. Motive au fost invocate vreo 40'', a mai spus Oprescu.
AGERPRES