Primăria va instala anul acesta 26 de info-chioşcuri în centrul oraşului, alte 100 urmând a fi montate anul care vine, a anunţat primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, cu ocazia lansării programului „Bucureştiul Turistic”, prin care îşi propune să pună în valoare potenţialul bucureştean şi să marcheze traseele lui turistice.
În plus, va fi promovat un site special cu informaţii despre Bucureşti, cu ceea ce se poate face în oraş, cu muzee, spectacole şi case celebre.
”Vrem să punem în valoare potenţialul bucureştean al teatrelor, să avem târguri de sărbătorile tradiţionale şi să ne gândim la un târg anual pentru a prezenta oferta oraşului nostru. Am început să pregătim materiale pentru ambasade pentru a putea face Bucureştiul şi mai cunoscut decât este el. Am constatat că cei care lucrează în MAE şi au funcţii importante în străinătate suferă de acest lucru că nu au informaţia despre oraş şi ţară, în general”, a arătat Oprescu.
El a spus că se va concentra în perioada următoare pe terminarea infrastructurii centrului istoric. „Sigur că am avut şi insuccese şi asta din cauza oamenilor care sunt acolo în conducerea întreprinderii. Am reuşit şi noi după un timp destul de îndelungat să introducem Cimitirul Belu în circuitul turistic de vizitare alăturându-se lui Pere Lachez (de la Paris – n.r.) ş.am.d. Poate fi prea puţin. Nu poate, sigur, încercăm însă să facem cât mai mult. Nu putem să facem singuri, mie îmi este foarte clar. Avem nevoie de oameni şi de platformă deosebită în dimensiunile culturale ale oraşului”, a spus primarul Capitalei.
Edilul a subliniat că nu crede că fără dimensiuni culturale un oraş poate să trăiască implinirea vieţii cetăţenilor lui.
Bucureştiul este departe de dezideratul de a fi un oraş turistic
Sorin Oprescu a admis că, în prezent, Bucureştiul este puţin departe de dezideratul de a fi un oraş turistic, arătând că în ultimii ani primăria s-a concentrat pe dezvoltarea infrastructurii.
„O să mergem în continuare la fel. Încercăm să îmbunătăţim condiţiile de trafic în Bucureşti şi condiţiile de viaţă în general. Am învestit în şcoli, am investit şi investim în spitale, în instituţii de cultură din subordinea noastră şi am încercat să creăm o serie întreagă de evenimente care să ridice viaţa de altădată a acestui oraş”, a menţionat Oprescu.
El a precizat că în 2011 va avea loc un important eveniment care poate să marcheze – dincolo de traseele turistice pe care încearcă să le facă funcţionabile încă din luna lui mărţişor – respectiv terminarea şi darea în folosinţă a stadionului Lia Manoliu.
Primarul Capitalei a spus că vor avea loc o serie de evenimente pe Lia Manoliu întrucât managementul acestui stadion nu mai rămâne ca cel cunoscut de ani de zile, ci va fi o administrare activă.
Peste doi ani, stadionul naţional va fi gazda finalei Cupa UEFA
Oprescu a adăugat că peste doi ani, în luna mai, stadionul naţional va fi gazda finalei Cupa UEFA şi că în august 2011 se va face repetiţia cu costume cu ocazia inaugurării prin meciul România-Argentina.
Sorin Oprescu a mai spus că se pregăteşte licitaţia pentru construirea unei săli de 15.000-20.000 şi că speră că în 2012 o vor avea la dispoziţie, în această arenă urmând a se ţine evenimente sportive şi culturale.
Edilul a precizat că „le-a trebuit un an şi jumătate să înceapă să monteze o semnalistică pentru toate monumentele care sunt aşezate pe traseele turistice din Bucureşti”, că că abia acum au început să le monteze prin bunăvoinţa academicianului Răzvan Teodorescu şi a administraţiei străzilor.
”Pe de altă parte, aş vrea să înţelegeţi că şi acţiunea este concretă numai că este într-o dimensiune destul de mică. Este uşor, ştiu şi eu, pot să trag şi eu sarcini de genul acesta teoretic să reparăm monumentele Bucureştiului, casele care l-au reprezentat. Aş vrea să înţelegeţi, nu este niciun fel de scuză, este o constatare, că multe dintre ele au fost revendicate şi înapoiate proprietarilor, care nu au bani sau posibilitatea să vină lângă noi să refacem aceste case”, a mai spus Oprescu.
Mmonumentele Bucureştiului nu au o scurtă prezentare în română, engleză, franceză
Primarul general a subliniat că „la poporul acesta” lucrurile merg destul de încet şi de greu, lăsând la o parte necesităţile financiare care s-au manifestat de-a lungul anilor aceştia, arătând că încă din 2008 a rugat să se facă nişte trasee în Bucureşti, şi că abia acum s-a reuşit să constituie o logistică necesară pentru ca turiştii să fie îndrumaţi şi să le fie asigurat transportul.
El a mai spus că multe dintre monumentele Bucureştiului nu au o scurtă prezentare făcută în română, engleză, franceză şi că doreşte să facă acest lucru.
Totodată, Oprescu a arătat că este în lucru un calendar anul al evenimentelor care se desfăşoară în Bucureşti şi până când o să existe acel card municipal care poate fi eliberat pentru 24 – 48 de ore sau o perioadă mai lungă pentru a putea participa la evenimente.
Oprescu visează la „Bucureştiul Turistic”
4 decembrie 2010, 16:18
Ultima modificare în 4 decembrie 2010, 18:18
Bucureştiul va deveni un „oraş turistic”, Primăria Municipiului Bucureşti urmând să investească pentru ajungerea la acest statut. Vor fi instalate info-chioşcuri, vor fi finalizate lucrările în centrul istoric şi va fi dat în folosinţă stadionul Lia Manoliu.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- O treime dintre români nu cheltuie nimic pe cadourile de Crăciun
- Proiect MDRT: Fără publicitate stradală în parcuri şi pe clădirile instituţiilor publice
- Canada: Rata şomajului în noiembrie, la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani, de 7,6%
- Băsescu i-a cerut preşedintelui Kazahstanului onorarea integrală a creanţei bugetare a Rompetrol
- Care este banca anului în Europa Centrală şi de Est
- Care sunt companiile aeriene cu cel mai mare număr de zboruri în România
- Proiect MAI: Funcţionarii publici ar putea fi concediaţi în timpul concediului medical
- Sindicatele şi patronatele refuză să discute modificările Codului Muncii propuse de investitorii străini
- Fiscul a dat amenzi de peste 320 mil. lei în primele nouă luni din 2010
- Trei sferturi dintre românii cu copii au o slujbă