Cum îți dai seama dacă ai apă în motorul mașinii?
Cum îți dai seama dacă ai apă în motorul mașinii? Dacă ai apă în benzină sau motorină, motorul mașinii poate fi afectat și chiar se poate strica grav. De aceea, este important să recunoști repede semnele acestei probleme și să știi ce să faci dacă descoperi că ai apă în combustibil.
Deși e o problemă rară, se poate întâmpla. Apa poate ajunge în combustibil dacă benzina sau motorina sunt contaminate, adică amestecate cu apă. Sau apa poate intra în rezervor prin sistemul de alimentare, de exemplu, dacă ai lăsat capacul de la rezervor deschis.
La unele mașini mai vechi, rezervorul de combustibil este din metal, iar în timp acesta poate să ruginească și să se fisureze. Astfel, apa poate să pătrundă în rezervor și să contamineze benzina sau motorina.
De obicei, însă, problema apare la bușonul de alimentare. Poate că nu se închide bine sau deloc, iar când plouă, apa intră în rezervor. Dacă apa ajunge în combustibil, fie din cauza contaminării, fie din alte motive, motorul va fi afectat, explică un specialist pentru ProMotor.
Iată câteva semne că ai apă în benzină sau motorină:
- Se aprinde martorul de bord de la motor.
- Mașina pornește mai greu.
- La pornire, motorul face rateuri.
- Pe eșapament iese mai mult fum decât de obicei.
- Mașina accelerează lent.
- Poate accelera brusc fără un motiv aparent.
Ce trebuie să faci dacă ai apă în motorul mașinii?
Dacă observi aceste simptome, cel mai bine e să oprești motorul cât mai repede.
După aceea, poți cere ajutorul unui mecanic sau poți suna o firmă de depanare să te ajute sau să îți tracteze mașina la service. În situația asta, NU ar trebui să mai încerci să pornești mașina. Lasă motorul oprit și cheamă un mecanic sau o platformă pentru a duce mașina la service. Nu vei putea ști singur câtă apă este în rezervor, iar dacă încerci să pornești mașina, riști să o strici și mai tare.
Pentru a rezolva problema, trebuie să se scoată tot combustibilul din rezervor și din motor, iar asta se face, de obicei, cu echipamente speciale.
Apoi, mecanicul va verifica sistemul de alimentare pentru a găsi eventualele fisuri și va controla și motorul pentru a repara daunele. Numai după ce totul a fost inspectat și curățat, se va adăuga un carburant de bună calitate și motorul va fi repornit.