„Exportul paralel a fost și este un pericol din perspectiva pacientului cronic din România, care de multe ori s-a aflat în situația de a nu-și găși medicamentele recomandate de medicul curant, deoarece acestea au fost exportate în alte țări europene, pentru un profit mai mare pentru comercianți”, se precizează într-un comunicat de presă al APCR.
Asociaţia argumentează prin faptul că, în perioada de criză pe care o traversează România, acest ordin care securizează medicamentele atât de necesare pentru supraviețuirea pacienților cronici, dar mai ales a celor cu cancer, este o gură de oxigen pe moment și o speranță că politica medicamentului este înțeleasă și va fi schimbată și pe termen lung.
„Traversăm o perioada fără precedent, în care toată atenția omenirii este îndreptată către sănătate. Acesta este momentul în care sperăm că vocea pacientului cronic s-ar putea face mai bine auzită și mai ales, mai bine înțeleasă.
Pentru că, deși este o perioada de urgență, când recomandarea numărul unu pentru toată populația este să se autoizoleze, pacientul cronic este cel care nu o poate respecta și este nevoit să se expună la riscuri. Și aceasta în condițiile în care pacienții cronici și cei cu cancer sunt cea mai vulnerabilă categorie de pacienți, imunodeprimati și purtători de alte morbidități.
Pacientul cronic are nevoie să ajungă regulat la medic, de multe ori în alte județe decât cel în care locuiește, pentru evaluare și prescrierea rețetei. Pentru ridicarea rețetei, trebuie să meargă la o farmacie sau chiar la mai multe, în cazul în care medicamentul său se găsește mai greu sau, mai grav, nu se mi găsește deloc, pentru că a fost exportat sau nu se mai importă.
Toate aceste drumuri îl expun pe pacientul cronic pericolului de a fi infectat sau de a transmite infecția celorlalți bolnavi sau personalului medical. Facem un apel la autorități că în această perioadă dificilă să nu uite și de cei peste 3 milioane de pacienți cronici care trăiesc în România și de cei peste 200.000 de pacienți cu cancer și să aibă în vedere măsuri concrete de limitare a expunerii acestora unor riscuri suplimentare.
Măsura de limitare temporară a exportului paralel, trebuie urmată si de alți pași concreți care să securizeze accesul la medicamentele atat de necesare pacientului cronic.
Sesizarea Asociației Distribuitorilor Europeni de Medicamente catre Guvernul României si către Comisia Europeană privind ordinul Ministerului Sănătații care interzice exportul paralel de medicamente demonstrează incă o dată goana după înavuțire in detrimentul asigurării sănătății si lipsa totală de moraliate si compasiune a acestora față de pacienții din România.
Vom sesiza Comisia Europeană în acest sens și vom susține ordinul emis de Ministerul Sănătății”, se precizează în comunicat.